“Lasă-mă să scriu cartea aceasta!” “Oricum mai am doar un capitol de scris, deci lasă-mă!”

   După ce ultimul capitol al cărţii “Năzbâtii negru pe alb” va fi fost scris, marea zi a ritualului lansării ei în urbea de baştină s-a petrecut într-o vineri de mai în prezenţa unui public îndestulător de curios, prietenos şi umplător al sălii de festivităţi, dar neîndestulător din principiul civic al cetăţii raportat la unicitatea şi raritatea  evenimentului: Debutul în acest volum al celui mai tânăr scriitor ŞTEFAN-RAREŞ LUNGU şi al celei mai tinere graficiene DARIA STATE, ai oraşului nostru, la 14 şi respectiv 15 ani. Premiaţi din “fragedă năzuinţă artistică” pe la diverse concursuri de creaţie adresate vârstelor lor anterioare, cei doi adolescenţi au primit cu bucurie, încredere şi inocenţă înţeleaptă “botezul consacrării” într-o lume în care, prea de tineri intraţi să se lupte cu ifosele şi frecuşurile “artiştilor”, mai au a fi năşiţi, îndrumaţi, protejaţi pentru a gusta din plin trecerea numelor pe frontispiciul valorilor autentice.

   Ca la orice eveniment demn de notificat în “căsuţa noastră” - de cultură- “cuibuşor de nebunii” cultural-artistico-ştiinţifice şi de rutină, de data asta cuibuşor de “năzbâtii”, Doamna Directoare, amfitrioană destoinică, Alexandra Laura Toma a făcut introducerile de rigoare menţionând premiile literare şi de creaţie plastică ce le-au fost acordate celor doi “năzbâtioşi” pe parcursul micului-mare şir de ani de când şi-au descoperit talentul, chemarea şi imensa bucurie de a se deda laboriosului creativ, după care a predat ştafeta cronicii, “meşteşugarului în ale vorbelor” - după aprecierea dânsei - lui Florin Dochia, cunoscut poet şi gazetar al locului.

   Domnul Dochia, cu meşteşugitele-i aprecieri, i-a urat lui Rareş bun venit în tagma scriitorilor ca un veritabil “intermediar între viaţă şi vis”, apoi catehizându-l pe micul neofit cum să-şi menţină statutul prin cheile eticii, moralei, talentului şi muncii, pentru că, nu-i aşa?, când te apuci de scris o poveste, “povestea trebuie să creeze o emoţie”, valabil şi pentru poezie, desen, dans şi orice act artistic. În scriitura lui Rareş se întrevede “o construcţie matematică ascunsă care vibrează”. Despre Daria şi lucrările ei vorbitorul concluzionează: “Ceea ce face ea, face cu atitudine.” Încheie adresându-i-se “colege scriitor” şi declarându-l pe Rareş cel mai tânăr scriitor câmpinean.

   Despre reuşita carte ca act de creaţie a 2 copii au vorbit cu emoţie două profesoare de indiscutabil prestigiu şi abnegaţie de la şcoala nr.8, “Alexandru Ioan Cuza”, cea care i-a depistat, remarcat şi integrat într-un circuit artistic al valorilor nepieritoare:

   Anda Mihaela Miroiu, profesor bibliotecar şi poetă de o ingenioasă sensibilitate stilistică se străduieşte de multe decenii şi generaţii să ducă în acea şcoală o muncă titanică de “impresariat artistic”. Grupuri vocale şi de dans, cercuri literar artistice şi de teatru, încurajarea şi promovarea micilor adevărate talente i-au stat în grijă şi pasiune de când a debutat în această şcoală. Am putea spune că şi pe aceşti doi copii ultra-talentaţi, tot ea i-a descoperit şi însoţit, informat şi promovat la diferitele concursuri şcolare din sfera talentelor precoce. Vorbele dânsei au fost încărcate de emoţie şi satisfacţia unei împliniri de mentor ce nu poate fi descris în cuvinte. A cultiva în elevi dragostea de citit, modelat, desenat şi mişcare artistică sau sportivă este menirea oricărui dascăl, dar din păcate, majoritatea dascălilor suferă de o rutină într-o comoditate aparent protectoare.

Doamna Profesoară de limba română, Ana State, nu mai are nevoie de a-i fi cântărit discursul. Ca părinte şi profesor, ca semnatar al prefaţei cărţii, dânsa vorbeşte despre cei doi autori sintetizând în următoarele cuvinte: Rareş, “ochi visători, mintea clocotind de imaginaţie, suflet de copil cu maturitate, dar care se poate juca…”, Daria, “viziune, abnegaţie şi dedicaţie.”

Doamna Oana Lungu, mama lui Rareş ne-a povestit cum îi citea lui Rareş de când îl avea în burtică şi până la vârsta când el a început să citească singur, n-am aflat cu exactitate când a început el să citească de unul singur, dar am aflat ce-nseamnă o viaţă de mamă cu un copil dotat şi pasionat şi, mai ales, bine îndrumat, pentru părinţi “să devină clişeic” să spui în dreapta şi-n stânga după fiecare reuşită “Mulţumim…, mulţumim…, mulţumim!

Când a fost să vorbească şi cei doi despre cartea pe care au compus-o împreună, Rareş textele şi Daria ilustraţiile, Rareş a început să se fâstâcescă şi să vorbească laconic vroind să scape cât mai repede de corvoada ritualică, mama sa încercând să-l scuze: “Deja se poartă ca un artist…” Daria, în schimb, a fost mai volubilă, mai stăpână pe sine şi a mărturisit că s-a simţit la această lansare “precum Cenuşăreasa la primul pas” spre castel şi că s-a străduit prin grafica sa să surprindă cu fidelitate contextul.

S-au invocat, cum era şi firesc, doi ani de pandemie ca timp pentru a cizela o carte de excepţie.

Rareş a plecat pe drumul scrisului de la o poveste premiată a lui, “Capra, iedul şi purceluşul” pe care n-a inclus-o în cartea lansată a năzbâtiilor. De la ea a început să creeze o amplă prosopopee, adică personaje animaliere cu întruchipări şi caractere asemănătoare oamenilor, atât în proză, cât şi în versuri. Şi dacă personajele lui aveau chip imaginabil, căci asta sugerează procedeul artistic numit prosopopee, pe care Rareş îl stăpâneşte cu minunăţie, un desenator iscusit cum e Daria a şi reuşit să le întruchipeze pentru posteritate.

Ultimele pagini scrise din carte sunt dedicate schiţei “15 nopţi de istorie”, o lucrare premiată la concursul literar al “Muzeului de Istorie”, care nu mai este o povestire animalieră, ci un omagiu adus bunicului său defunct şi eroului istoric al copilăriei, Domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Bun venit Rareş, îţi spunem şi noi, în lumea autorilor publicaţi! Te rugăm să ţii cont de morala pe care ai dat-o la sfârşitul celui mai savuros capitol al cărţii tale “Jurnalul unui melc şcolar”, plină de un adevăr dureros pe care l-ai sesizat în societate prea devreme: “Indiferent de cât munceşti, oamenii tot o să-ţi pună piedici. Dar tu o să te ridici şi o iei de la capăt cu puţină magie.”

Dan Precup