Un chitarist câmpinean magnetic şi-o “vechitură” de terasă în Bucureşti

   Cum ar fi, când ar fi, să treci la pas lejer, sau chiar puţin grăbit pe “Splaiul Unirii” şi dintr-o dată muzica răzbind printr-o portiţă să te oprească-n loc, să te prindă-n nişte mreje ce-ţi stârnesc curiozitate şi dorinţă şi să te-ndrepţi spre ea teleghidat?

S-a-ntâmplat asta sâmbătă seara, 3 iunie, cu nişte zeci de trecători ce-au intrat ca fermecaţi în “Terasa Ubuntu” să zăboveasă în acordurile unei muzici trecută deja la indexul prăfuit al istoriei neinteresante şi neabordabile a muzicii de către tânăra generaţie: muzica anilor 60-90.

Cornel Brătilă, chitaristul nostru maiestuos, întors de curând din lungile croaziere în care a cântat ca solist cu band-uri americane de succes, a susţinut un concert de casă, mai mult pentru prieteni, fiindcă era ziua lui de naştere, şi dorea să şi-o serbeze cântând şi încântând un public drag la terasa, cafeneaua, cum vreţi să-i ziceţi, supranumită “Ubuntu”.   Numai că socotelile i-au fost date peste cap. A început să cânte la chitră şi cu vocea lui inegalabilă ca melodicitate şi diversitate de registre acompaniat de un keyboard  programat să susţină percuţia şi orchestraţia de fundal, alăturându-i-se prietenul lui Bogdan Bălan la chitară bas. În afară de cei care veniseră special pentru acest concert, terasa s-a umplut dintr-o dată de trecători negrăbiţi, dornici de muzică retro. La un moment dat, organizatorii chiar au fost nevoiţi să închidă uşile terasei şi să limiteze numărul de spectatori.

Nu e prima dată când Cornel face magie prin muzica pe care o interpretează. Ca să explicăm psihanalitic fenomenul stârnit în mintea noastră atunci când el cântă din suflet, facem un mic apel la limba engleză, limba în care el cântă şi pe care o stăpâneşte pe măsură. Ştiţi cum se zice în engleză la a-şi aduce aminte? Toţi veţi răspunde instantaneu “to remember”. Acest “remember” are sinonime mult mai propice pentru ceea ce face chitaristul nostru: anume “recall” şi “revoke”, într-o traducere brută a lor “rechemare”, “revocare”. Dacă el cântă, nu ne face numai să ne amintim nostalgic de muzica tinereţilor noastre, orice vârstă peste 30 am avea, ci ne recheamă starea de atunci, ne revocă acuitatea amintirilor, ne repune pe buze versurile şi fredonarea, ne imprimă în membre dorinţa mişcărilor pe care le dănţuiam altă dată la ceaiuri şi discoteci, ne readuce cadrul şi ringul desfăşurărilor noastre combative la adresa blazării şi opresiuni timpurilor vitrege de acum sau de altă dată. Repertoriul lui e vast, acoperind aproape toate genurile de muzică, de la clasic, jazz, blues, rock, country, folk, house până la modern şi spectral, dar preferă ca în concerte să interpreteze cu vocea şi chitara marile hituri ale anilor 80. “I am an eighty-er” (sunt un optzecist) - răspunde el de fiecare dată când este întrebat de topul preferinţelor.

Pe Cornel Brătilă l-am putea numi “centurion” al artei câmpinene, pentru că, şi pe 3 iunie ca şi-n alte dăţi, a reuşit să adune mai mult de 100 de spectatori, ba, în plus faţă de cei de aici care adună câmpineni locali, prieteni şi cunoştinţe veniţi cu ţintă şi devotament amical, Cornel adună “oameni de pe stradă”, dar spre deosebire de muzicienii şi muzicanţii ce cântă-n metropole în piaţă şi la colţ de stradă cu “pălăria-ntinsă” încântând trecători, oprindu-i pentru un scurt răgaz, ca mai apoi să-i redea străzii, el îi strânge în “lojă” pentru un spectacol îndelung.

E un muzician desăvârşit, cântă cu bucurie şi pasiune pentru oricine îşi deschide inima la muzică şi amintirile la conţinutul interpretărilor lui. A avut o perioadă în care se îndeletnicea şi la compoziţia de piese proprii, însă s-a redescoperit ca un analist foarte rigorist şi ataşat de marii interpreţi ai secolului trecut. “Eu fac acum - ne mărturiseşte - interpretare, dar partitura originală o respect cu sfinţenie încercând să mă apropii până la noanţele sonore cele mai fine şi mai autentice ale autorului, apoi te-ntrebi care-i contribuţia mea dacă încerc să imit cât mai îndeaproape; e ca la un pianist ce cântă Beethoven sau Bach respectând o partitură, contribuţia lui fiind redarea fidelă şi individualitatea lui fiind interpretarea. Mă comport ca un muzician şi chiar voi la publicaţia voastră m-aţi numit aşa, dar mulţi nu mă consideră muzician pentru simplu fapt că nu am conservatorul, sau din alte raţiuni…”

Dacă e sau nu muzician e o discuţie fără sens. Un interpret cu o virtuozitate uimitoare, care exersează 4 ore pe zi la instrument având o tehnică impecabilă, ascultă muzică în permanenţă, cunoaşte de-a fir a păr armonia, contrapunctul, istoria muzicii de la baroc până la contemporan şi-ntr-o amănunţime enciclopedică muzica de la 1950 toamna până la 2000 vara…

Locul pe care şi l-a ales să concerteze în plăcuta seară de iunie se îngână perfect cu personalitatea chitaristului. Terasa Ubuntu pare la prima vedere o “vechitură” cu o grămadă de vechituri, obiecte ieşite din uzul modern cotidian, ce au vârste considerabile, unele depăşind suta, atârnate pe toţi pereţii ca exponate “arheologice”, toate acestea creând magnetism într-un ambient cald, confortabil, o maşină a timpului ce te poartă de la un deceniu la altul doar mutându-ţi un pic privirea, amintindu-ţi poate de obiecte din viaţa ta de acum mulţi, mulţi ani, sau de viaţa părinţilor şi bunicilor când erau cum era odată. Preţuri accesibile, amabilitate, inedit. Tot e “ubuntu”. Ubuntu înseamnă în limba zulu omenie, umanitate, omenirea oaspeţilor şi tot acest cuvânt defineşte un concept filozofic african ce ţine de respect, demnitate, ospitalitate şi căldură umană, valori tradiţionale. Muzica lui Cornel Brătilă este o aplicaţie ubuntu… şi nu numai…

Dan Precup