Barocharest a recidivat la Câmpina

   “Şi s-a mâncat, şi s-a băut, / Trei zile nunta a ţinut.” Asta la nunţile din basme… La festivităţile de la Castelul Haşdeu, însă, manifestările culturale (cu prăjiturelele, sărăţelele şi răcoritoarele aferente) au ţinut 7 zile pline de farmec divers în cinstea “Sărbătorii celor două Iulii”. Programele zilnice felurite de forte bună calitate au atras în primele seri de iulie câteva zeci de oameni axaţi pe un alt fel de cultură, departe de trendul ce atrage mulţimile în ton cu moda.

   De n-ar fi fost nu s-ar fi povestit pe ici, pe colea, câte-o frântură de eveniment, dacă nu în presa locală când a lipsit, măcar din evocările participanţilor. O cronică de ansamblu a celor 7 zile nu încape în câteva vorbe şi-un fir roşu gazetăresc, aşa că alegem o zi, preferabil una cu “rapsozi tineri” prinşi în mrejele şi instrucţiile arcadelor gotice, scrierilor umanist-renascentiste şi sonorităţile deja perfecţionate ale armoniei şi contrapunctului, într-un cuvânt: barocul.

   Unui oboist temerar, Sabin Iordache, i-a venit să pună în practică, inspirat din Elveţia, ţara unde-şi duce o parte din serenitatea zilelor, o orchestră de tineri muzicieni formaţi care să îmbrăţişeze cu precădere stilul baroc. Orchestra, mai întâi încropită şi apoi închegată, a prins aripi să zboare din loc în loc la felurite festivaluri şi să susţină fermecătoare concerte din muzica secolelor XVII-XVIII. Muzica barocă este cea care poate crea o punte stabilă între generaţii şi stiluri, are în ea acea bucurie şi incantaţie “ale cărei vrăji leagă din nou ceea ce moda desparte cu străşnicie”, aşa cum poetic spune Friederich Schiller în “Oda bucuriei”. Cui nu-i plac “Anotimpurile” lui Vivaldi, tocatele şi fugile lui Bach, “Aleluia” lui Haendel, sau “Te Deum”-ul lui Charpantier? Cu certitudine, aproape nimeni nu strâmbă din nas când muzica barocă sună ambiental.

   Un spectator l-a întrebat pe Sabin în glumă dacă ei se numesc “barocharest” pentru că au arestat barocul. “N-am arestat barocul, ne-am numit aşa din contopirea numelor “baroc” şi “Bucharest”, la Bucureşti fiind un loc propice unde să găseşti tineri absolvenţi de muzică clasică ce-şi caută un drum şi un rost în viaţă după ani intenşi de studiu şi sacrificii pentru a ajunge pe culmile măiestriei. Societatea actuală le închide-n nas orice portiţă, dacă nu fac anumite compromisuri să intre în muzica de trend minimalistă, fără pretenţii de “tobă de muzică şi virtuozitate”. Nerenunţând la idealurile lor culturale şi estetice, puţini dintre ei reuşesc să răzbească în orchestre sau ansambluri de profil, muzica pentru care au fost croiţi nerealizând un profit imediat, nici o priză la marele public dornic mai degrabă de divertisment decât de contemplaţie şi introspecţie de meloman avizat.

   Cu toate acestea există o “Barocharest” cu tineri entuziaşti, perfecţionişti, care, în plus de asta, concertează cu drag la Câmpina, din an în pşte când au vreo oportunitate. 

   Apariţia lor de anul trecut pe scena casei de cultură ca ansamblu instrumental acompaniind cântăreţii din opera Acis şi Galatea de Haendel, prima operă pusă în scenă la Câmpina după decenii de lipsă a unui astfel de spectacol, ne-a produs o surpriză plăcută sub bagheta Maestrului Adrian Suciu. Sincronizarea perfectă a suflătorilor, atât între ei, cât şi cu vocile soliştilor, noanţările şi promptitudinea intrărilor instrumentelor de coarde, ne-au arătat un “Barocharest” aproape de perfecţiune.

   (Facem trista menţiune că anul trecut Barocharest ne-a vizitat în cadrul “Festivalului de Arte Dan Iordăchescu”, festival dat afară din Câmpina discret şi în şuturi pe uşa din dos, fără să fi pretins un şfanţ din bugetul local, dorind doar să continue tradiţia la Câmpina din buget propriu şi să dispună de pianele casei de cultură pentru repetiţii şi spectacole. De către cine şi care au fost motivele absurde, despre asta vom vorbi într-un articol viitor; oricum Snagovul se mândreşte cu mutarea festivalului acolo.)

   Într-o formaţie restrânsă, Barocharest a revenit la Câmpina unde în castelul celor două Iulii au interpretat piese instrumentale solo, Andreea Greluş şi Sânziana Mândruţ la vioară piese din suitele de Bach, Sabin Iordache la oboi din Telemann, Alexandra Stanciu la fagot şi Horaţiu Luduşan la violoncel, o nouă serie de Bach, tatăl, că din creaţia fiului Carl Philip Emanuel Bach, Ioana Balaşa la flaut a ieşit un pic din baroc intrând în liniile melodice ale clasicismului. Mirabila serată s-a încheiat cu toţi acompaniind-o pe soprana Cristina Vasilache, urcată pe scările ce duc spre impozanta statuie a lui Iisus din centrul castelului, interpretând o arie dintr-o cantată de Johan Sebastian Bach, cu numele căreia nu vă încărcăm memoria.

Despre Bach se spune că ar fi “al cincilea evanghelist” prin creaţia sa ce ne înalţă cugetul la Dumnezeu ca o predică vie, ca o “veste bună” înviorătoare de suflet. Despre muzica barocă se spune că este muzica îndeobşte de inspiraţie divină.

  Ce-am pustea spune depre Barocharest după ce am ascultat un concert de-al ei? Că este formaţia care se potriveşte de minune transcendentului dintr-o biserică sau rodondă sau templu al muzicii, cu atât mai mult spaţiului mistic de la Castelul Haşdeu.

Dan Precup