Septembrie a depăşit recordul de “cultură la hectar” pe şi din holda autohtonă

Fenomenul nu e de bifat doar la noi. S-a generalizat în toată ţara, în toată lumea largă, bună şi cu pretenţii de oarecare civilizaţie. Arta, cultura, sportul şi turismul dau în foc precum laptele. Nicicând n-a fost o inflaţie atât de mare de evenimente din categoria celor de mai sus pomenite, niciodată n-a fost mai mare setea de producţie-n serie, “fără număr, fără număr” de evenimente live (să le zicem mai neaoş “pe viu”, cum ne-ar şedea bine neenglezit pe româneşte). În măreţul şi cuceritorul virtual ce arhivează trilioane de momente imortalizate pentru toate gusturile şi tendinţele şi năzuinţele şi patologiile existente de când s-a desluşit lumea cu ale sale, găseşti tot ce ţi-ar dori inima, pipota plus simţul artistic şi estetic. Trebuie doar să te pricepi un pic să navighezi şi să cauţi, apoi să stai să uiţi de tot şi toate pe fotoliu sau pe canapea urmărind pe ecran şi ascultând în boxe; totuşi nimic nu se compară cu arta pe viu şi pe gratis.

Dacă românul s-a născut poet, câmpineanul s-a născut intelectual însorit şi industrializat. Pe lângă faptul că e poet ca român, prozator şi prozaic în stil orăşenesc, plastician ca jucător într-un ansamblu de culori şi forme diverse, dar mai ales dramaturg şi teatral, datorită scenografiilor social-politico-sentimentale care i se servesc zilnic pe pâine pe toate canalele locale sau naţionale, câmpineanul mai are o dimensiune artistică pasivă: spectator avid şi pasional de bun gust, dar fără prea multă sofisticărie, fără profunzimi neînţelese şi avangardă eliptică de sens propriu.

Cum să nu profiţi de-un aşa caracter, de-o aşa mentalitate deschisă la răsfăţul concret şi abstract deopotrivă, şi să nu-i dai la greu spectacol şi arte cu ghiotura, ca să nu-ţi câştigi o simpatie şi-o mulţumire prezumtiv aşteptată, potrivind afluxul de serbări în toiul bioritmului maxim al grupului ţintă - ca să gândim în termeni sociologici - adică luna septembrie cu puternic spectru văratic, pentru că şi oamenii din Câmpina, ca fire şi mentalitate aparţin “caracterului septembrios”.

Acum, că s-a consumat şi asta, vă mai amintiţi la săptămâni distanţă câte ceva din ce-a fost să fie în luna lui Răpciune? Măcar aţi reţinut cine este Diana Ionescu, Ion-Bogdan Ştefănescu, Alfred ori Vlad ori Giulian Dumitriu, Cornel Brătilă, Valentin Bălan, Cătălin Paraschiv, artişti de frunte dăruiţi lumii de urbea noastră, ale căror nume rezonează mult mai sonor unui public extern decât concitadinilor noştri, unii dintre ei făcând carieră artistică până la marginile lumii, şi mulţi alţi câmpineni talentaţi în formare ce au fost dăruiţi providenţial de acest festival cu o ieşire la rampă? Să zicem că da, să zicem că nu, unii care mai ştiu le reamintesc şi celor care au uitat şi aşa mai departe, vestea circulă, numele circulă şi, ca orice minune care ţine trei zile, în general se uită.

Luna lui Răpciune. De unde îşi trage numele popular septembrie? De la “mens raptionis”, care în latina vulgară însemna “luna furăciunilor”, când toate se coceau pe câmpuri şi prin livezi şi proprietarii când se duceau la recoltat găseau minusuri în recoltă de la “trecătorii” ce se înfruptau cu o mică sau mare parte a roadelor lor. Totuşi, “Câmpina artelor şi sporturilor” n-a fost un act de “furăciune”, dând gratuit “trecătorilor” roade - altfel remunerabile - ale unor spectacole cultural-sportive, ci, mai degrabă, numită tot printr-un termen latinesc un “captatio benevolentiae” = o captare de bunăvoinţă.

Ne tot punem întrebarea ce-a fost oare această “tevatură” de-o lună: spectacol de răpciune din banul public pentru public, sau septembrie artistic promoţional din protocol public către public?

Poate a fost un “parastas” în amintirea defunctei preţuiri-manifest a “ce-a fost odată arta, sportul şi cultura”. Dilematic, dar nu-i treaba noastră să ne batem capul de unde provin “bucatele” când suntem invitaţi la festin colectiv. Ne-nfruptăm, mulţumim şi ne vedem mai departe de trebşoara noastră, dar unii - cei mai mulţi - nu-i uită pe amfitrioni mulţumită-ndestulării, alţii nu-i uită pe “lăutari” mulţumită atingerii sensibile a coardelor sentimentale.

Fiind atât de multe evenimente îngrămădite, să fie masa, mă rog mesele, bogate şi publicul cât mai numeros, se făcea că-n anumite zile erai în dificultatea de a alege între “Câmpina artelor primăriei” şi “Câmpina artelor liberale”. De pildă, pe 22 septembrie, la echinocţiu, în cadrul festivalului citadin se îngrămădeau evenimente ca expoziţia de la Casa de Cultură a pictorului câmpinean Valentin Bălan, la “Muzeul Haşdeu” era o activitate artistică avându-i ca protagonişti elevi talentaţi câmpineni, şi ca să le mai taie autohtonilor pretenţia de artişti cu mare succes la public, în “fruntea bucatelor şi-n grădina publică” a concertat vestita formaţie Talisman. În afara Festivalului, la “Casa Căsătoriilor” librăria “Elstar” îl comemora pe cel ce a fost un îndrăgit poet, muzician şi activist cultural al Câmpinii, regretatul Ştefan Alexandru Saşa, iar la Bucureşti Ovidiu Mihăilescu, renumit folkist câmpinean, concerta la festivalul “Strada de Carte”, Ana Sorina Corneanu, o altă câmpineancă sadea, juca la “Teatrul Infinit” cu casa închisă în piesa scrisă de ea “Frici”, care s-a bucurat de un mare succes şi de multiple reprezentaţii.

Între expunerea trofeelor şi medaliilor pe Bulevard şi Retragerea cu Torţe n-a fost decât o lună. “Când a trecut, parc-a fost ieri?” Doar o lună de campanie cultural-artistico-sportivo-electorală pe faţă. Ce-a fost pe dos, sau mai eufemestic zis în spatele cortinei a remarcat o mare artistă născută şi crescută la Câmpina în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, violoncelistă şi solistă vocală de renume (nu pentru noi, ci pentru Germania, unde este stabilită de patru decenii), venită în trecere să-şi vadă plaiurile natale tocmai în elanul artistic aprins în septembrie: “Aveţi grijă, de la atâta îndopare artistică gratuită să nu vi se-aplece!”

Pentru cei care au stat liniştiţi şi cuminţi şi fără ghes de divertismente publice pe la casele lor dezinteresaţi, doar atât le spunem: “Nici nu ştiţi ce-aţi pierdut”. Şi dacă aţi şti, “cui prodest, cui prosit” (pe latineşte “cui îi foloseşte, cui să-i folosească”)?

Dan Precup