Mihail Neamţu la Câmpina. Viaţa-i grea-n „menage à trois“

   Ia, nu vă mai gândiţi la prostii! Aici va fi vorba de reverberaţia unei personalităţi de talia lui Mihail Neamţu la “Câmpina deşteaptă”. Câmpina aparţine României şi cărturarul mai sus pomenit are ca îndemn “să luptăm pentru o Românie deşteaptă.”

   Vineri, 10 martie, pe o ploaie măruntă de primăvară, oraşul nostru l-a primit cu multă căldură şi cu braţele deschise chiar la altarul templului cărţii, care este “Librăria Elstar”, fiind nevoită să mute “altarul” la “Casa Căsătoriilor”, unde se beneficia de mai mult spaţiu pentru amatorii bibliofili în număr mare, adică iubitorii de carte, şi nu orice carte, de data asta una dintre “Marile cărţi” al clubului cu acelaşi nume înfiinţat de chiar protagonistul “Vecerniei culturale Elstar” numărul 69, la mare “sărbătoare de praznic împărătesc şi slujire arhierească”, unde nici nu s-a citit, nici nu s-a vorbit, decât extrem de sumar şi aluziv, despre cartea lansată: “EROS LOGOS AGAPE - Dragostea în era smartphone”.

   Mihail Neamţu, pentru urmăritorii lui, n-are nevoie de a fi prezentat aici, iar pentru cei ce doar au auzit în treacăt de el sau n-au auzit mai nimic, este de îndemnat, măcar din imbold de curiozitate bună, să binevoiască a-l găsi la distanţă de 2-3 click-uri, pentru cultura lor personală şi pentru meritele sale în îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii româneşti. El este un VIP al culturii, i-am putea inventa şi titlul VICP, adică persoană foarte importantă în tărâm cultural.

Şcolit în filozofie şi teologie pe la universităţi de prestigiu, şi-a “tocit coatele” mai mult de jumătate din viaţă cu învăţătura. L-au ţinut coatele admirabil, inepuizabil, cu o tenacitate de fier, altfel ar fi avut nevoie de nenumărate perechi de înlocuire la cât le-a erodat pe băncile şcolilor înalte şi la masa de scris. A scris imens, a scris prolific, prodigios. Despre cât a scris ne mărturiseşte în glumă: “mai mult de 10 cărţi şi mai puţin de 100”, făcând aluzie şi la gazetărie, eseistică, memorialistică; de s-ar fi adunat toate laolaltă ar face aproape cât 100 de cărţi.

Mai există şi filozofi şi teologi şi eseişti cu şcoală şi operă demnă de remarcat în “România deşteaptă”, nu neapărat cea a lui Mihail Neamţu. De ce sunt mai puţin răsunători? Din cauză de coate. N-au avut coate şi proptele, n-au realizat acel “menaj în trei” care te-nvaţă să dai din coate fără să le rupi, să accezi. Care este aşadar menajul în trei? (El poate fi şi-n 2-3-4-5 etc, după câte domenii de afirmare îţi alegi.) În cazul Mihail Neamţu el este format din două “principii feminine”. respectiv filozofia şi teologia, şi un “principiu masculin”, tronator, însămânţător, dominator, pater familiae, care nu e altul decâ…, aţi ghicit: POLITICA.

Fără acest principiu, astăzi n-am fi auzit de Mihail Neamţu decât în cercuri foarte restrânse de specialitate; fără acest principiu nici timpul alocat desăvârşirii studiilor, scrierii unei opere de valoare şi nici scoaterea capului în lumea VICP-urilor nu s-ar fi pus cu atâta lejeritate la dispoziţie.

Revenind la seara memorabilă de 10 martie cu ploaie măruntă, Mihail Neamţu şi-a lansat cartea într-un mod inedit. A avut în faţă un public pe care l-am putea numi o parte din crema cremelor intelectualităţii câmpinene căruia i s-a adresat cu aluzii şi prezumţii la “încotro iubirea” în societatea actuală. Iubirea erotică şi iubirea de aproapele, agape, care în prezenţa unui cuplu desăvârşit bărbat-femeie, durabil şi compatibil, devin una şi aceeaşi sub oblăduirea Logosului. Cum? Urmează să concluzionăm din carte, de unde mai aflăm că aşa ceva e pe cale de dispariţie şi anihilare într-o lume dominată de virtual, progresism, occidentalism instinctual, stări de conflict şi de izolaţiune, ateism, lume pentru care istoria şi povestea în sine sunt aruncate la coşul nonvalorilor. “Fără poveste nu există iubire.” Iubirea se scrie şi se consumă într-o poveste, dragostea este cea care mişcă roata universului şi-a întregii lui poveşti existenţiale din lumea astrelor (zise citând în italiană din versurile finale ale Paradisului lui Dante Alighieri), şi, ca parabolă de mare preţ, autorul şi-a umplut majoritatea discursului cu o poveste captivantă, fascinantă, anume viaţa marelui scriitor Feodor Mihailovici Dostoievski. Această parabolă exhaustivă a vrut să fie ca un preambul înainte de a intra liniştiţi fiecare la căminul lui, pe îndelete la lectura cărţii în care împletirea între limbajul politic, binecunoscut de publicul larg, cu cel filozofic şi teologic mai greu de rumegat, dă câmpinenilor fani Mihail Neamţu “temă grea pentru acasă”. Amfitrionul Codruţ Constantinescu, la începutul seratei, când îl prezenta pe autor şi opera lui, s-a lovit de un cuvânt pe care s-a străduit să-l pronunţe corect în engleză, şi a reuşit cu succes silabisind, prima oară în contact cu el, anume escatologie. Noroc cu câţiva preoţi din sală care au ştiut să răspundă la câteva întrebări biblice, adresate de autor, şi cu un câmpinean la care puţini s-ar fi aşteptat să răspundă, când ceilalţi tăceau mâlc, în ce roman al lui Dostoievski este vorba de ruină sau noroc absurd aduse de viaţă în speranţa moştenirii prin decesul rudei mai în vârstă sau a câştigului la ruletă, ţintind apoi cu nume şi prenume direct la casele de pariuri din ziua de azi presărate precum farmaciile la orice colţ de stradă. (Romanul este “Jucătorul” iar Domnul Marian Dulă cel care a ştiut răspunsul). Aşa s-a abţinut autorul de termeni prea sofisticaţi cum ar fi fost problema teodiceei din romanele lui Dostoiewski sau în a numi nişte teologi şi scriitori din veacurile 19-20 care, în contrapartită cu fundamentul teologic dostoievskian, au relansat teologia demitologizării (autorul n-a folosit acest termen, s-a rezumat doar la a zice că Isus nu mai era o persoană mitică, un Dumnezeu adevărat, ci un taumaturg sau vizionar) pentru că audienţa voia cu tot dinadinsul să afle… A mai durat discursul şi mai apoi a venit şi momentul întrebărilor mult aşteptate.

Aici s-a întrerupt filmarea la propriu a evenimentului  cu telefoanele sau cu camera, la cererea expresă a autorului, ca să poată răspunde nestingherit şi franc la întrebările de natură politică adresate de public.

Mulţi au plecat dezamăgiţi de răspunsurile lui pe teme politice. Teologul din el a dat răspunsul venit din vâna Sfintelor Scripturi, ca un trăitor a ceea ce a învăţat în şcoală, iar politicianul din el… Îl găsim pe parcursul ultimelor trei decenii în multe tabere politice, mai dubioase sau mai pe placul nostru, dar niciodată într-o ideologie şablon, mai ales nu-l găsim în extensii sau orientări partizane din afara ortodoxiei.

Pe lângă discursul de maestru al artelor oratorice şi narative, prin talentul elocinţei realizează un “menaj în 4” pe care-l etalează în public, Mihail Neamţu posedă şi acea empatie şi înţelegere benignă a orcărei persoane de altă părere sau orientare decât a dânsului, fapt văzut din evitarea polemicilor inutile, împărtăşirea şi acceptarea opiniei contrare fără iritare şi captarea bunăvoinţei oricărui interlocutor.

Când lumea s-a mai risipit, sesiunea de autografe se va fi terminat, un grup restrâns îl aştepta în sala de protocol unde se serveau delicioasele “degustări de la vernisaj” încununate de un “Atelier Fromage” pregătit de Doamna Delia Lazăr împreună cu fiul dânsei. Nici acolo autorul n-a avut parte de răgaz pentru o mică gurmanderie sau o gură de apă. A fost asaltat de întrebări, care mai de care mai de actualitate imanentă. După ce a răspuns cu un car imens de bunăvoinţă neprefăcută, ultimele cuvinte ale lui, înainte de a trece la binemeritata degustare de bunătăţi, au fost: “Dar din teologie n-are nimeni să-mi pună vreo întrebare, numai din politică?…”

Dan Precup