Administrație cu față umană: Virgiliu Nanu face recepția Centurii Mizil… pe bicicletă, alături de oameni
EDITORIAL (Categoria articolului)
Într-o Românie în care panglicile se taie înainte ca asfaltul să se usuce, iar festivismul ține loc de transparență, un gest simplu, dar puternic, vine să schimbe paradigma: președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, îi invită pe prahoveni să participe la o “recepție publică pe două roți” a Centurii Mizilului, lucrare recent finalizată și una dintre cele mai așteptate investiții din estul județului.
Duminică, la ora 10.00, punctul de întâlnire este clar: intrarea pe centura dinspre Ploiești, la sensul giratoriu.
Acolo, nu va fi nicio scenă, nicio panglică și niciun microfon pregătit pentru discursuri. În schimb, va fi o tura cu bicicletele, o verificare în mișcare, împreună cu oamenii care, în fond, sunt adevărații beneficiari ai acestei investiții.
„Nu facem o inaugurare oficială. Facem ceva mai sincer: o verificare în mișcare, alături de voi. Să vedem împreună cum arată lucrarea, cum se circulă, ce mai e de îmbunătățit, dar mai ales — să ne bucurăm că Prahova merge… înainte! Hai să facem din duminica asta o zi în care arătăm că infrastructura e pentru oameni, nu doar pentru rapoarte. Eu vin pe bicicletă. Voi?”, a transmis Nanu.
Este un mesaj care vorbește despre deschidere, încredere și o altfel de relație între administrație și cetățean.
Un exercițiu de transparență rar întâlnit în spațiul public, dar necesar într-o perioadă în care oamenii s-au săturat de promisiuni și rapoarte sclipitoare.
Centura Mizilului urmează să fie deschisă circulației în perioada imediat următoare, după ultimele verificări tehnice. Însă înainte de predarea ei oficială, președintele Consiliului Județean a ales să o supună celui mai important test: testul realității, făcut de oameni, în teren.
Departe de aparatul de protocol și de cuvintele mari, acțiunea de duminică are valoarea unei declarații de principiu: că infrastructura publică trebuie gândită pentru oameni, nu pentru poze; că administrația trebuie să fie pe teren, nu în birou; și că adevărata inaugurare este atunci când oamenii pot merge, pedala sau circula în siguranță pe o lucrare bine făcută.
Centura Mizilului devine, astfel, mai mult decât o investiție în asfalt – devine un simbol al normalității.
Iar gestul lui Virgiliu Nanu, aparent simplu, ar putea fi începutul unei noi atitudini în administrația publică: „lucrurile pe față”, fără festivisme, fără bariere între conducători și cetățeni.
M.A. Dumbravă