Atelierul Actorului a interpretat magistral trei “partituri” diferite în mai puţin de o lună

Cultural (Categoria articolului)

Un magnetism neobişnuit se manifestă pe plaiul nostru artistic năpădit la tot pasul de buruieni culturale. Florile artei dramatice joacă pe degete pasiunea pentru teatru a unui grup eterogen de persoane care şi ele s-au deprins să joace pe degete rolurile inflorescenţelor teatrale. Începând cu elevi din clasele primare şi terminând cu pensionari venerabili, pasionaţi de luminile rampei şi interpretare de roluri celebre din arta dramatică s-au cristalizat sub bagheta actorului deja consacrat şi adăstat pe meleaguri câmpinene, Cătălin Paraschiv, în Atelierul Actorului.

  Ce-i atrage mai mult pe protagoniştii de la acest atelier ajuns la rangul de “famile numeroasă” plină de amiciţie şi întrajutorare, nu ştim… O fi de dragul scenei, o fi de dragul mentoraţiei, sau poate de cel al socializării ieşind dintr-o lume însingurată, o fi teatrul în sine sau dedublarea (cea scenică fiind singura admisă şi fără reproşuri), o fi succesul final cu zgomotul ropotului de aplauze, o fi ce-o fi? Bine că este şi că mai poate răpi spre arta veritabilă din marea turmă înghesuită-n năvala către dresajul cotidian al potentaţilor.

  Cel mai frumos cadou pe care ţi-l poţi dori în viaţă de ziua ta de naştere, când împlineşti o “frumoasă vârsă”, este să fii pe scenă serbându-ţi aniversarea înconjurat de prieteni, să-ţi joci rolul cu dăruire totală şi să încânţi o sală plină cu spectatori care să te aplaude şi ovaţioneze îndelung iar colegii de trupă, cei cărora le eşti mentor şi profesor, să te înconjure cu duioşie şi flori şi tort şi îmbrăţişări cu un drag şi o sinceritate copleşitoare. Aşa i s-a petrecut seara de 13 octombrie lui Cătălin Paraschiv, când s-a jucat la Casa Tineretului spectacolul cu piesa “Regele moare” de Eugène Ionesco, în care directorul casei noastre de cultură a interpretat cu aleasă măiestrie rolul personajului principal, Regele Bérenger Întâiul.

  “Regele moare” în interpretarea actorilor Mihaela Ţiţei, Cătălina Paraschiv, Luminiţa Mihalea, Bogdan Ţiţei, Antoniu Dragu şi Cătălin Paraschiv a readus în scenă piesa jucată cu ceva timp în urmă şi de adolescenţii de la Atelierul Actorului. Acum a venit ca un corolar de regie, interpretare şi decor. Piesa în sine e o comedie tragică ce face parte din genul teatrul absurdului. Actorii şi-au jucat cu pricepere rolurile atenuând latura comicului absurd şi aducând mai degrabă la suprafaţă tragismul asemănării situaţiilor absurde cu realitatea vieţii pe care o trăim cu directivele de sus ce frizează lipsa orcărei logici elementare. Monologurile regelui şi ale reginelor Marie şi Marguerite au fost admirabile, patosul actorilor şi tronatorul simbol profetic pentru zilele noastre al doctorului chirurg, călău, bacteriolog şi astrolog în concordanţă cu cel al guardului care veghează la ordinea apocaliptică impusă de oculta mondială au pus un mare semn de întrebare fiecărui spectator asupra cotidianului geopolitic actual.

  Ca un solist ce începe cu o sonată de Mozart, apoi cu una de Brahms şi încheie cu una foarte dificilă de Rahmaninov, Cătălin Paraschiv ne-a pus în scenă în decurs de patru săptămâni trei piese în registre diferite. A început cu “Sânziana şi Pepelea” de Alecsandri (despre care deja am relatat), apoi pe 30 septembrie a urmat “Gaiţele” de Kiriţescu şi duminică, la nici două săptămâni “Regele moare”.

  Cel mai răsunător succes din acest triptic l-a avut “Gaiţele”, cu sala plină şi impresii la cald din cele mai favorabile, poate şi datorită faptului că actorii au insistat mai mult pe latura comică decât pe latura tragică a acestei capodopere, care, ca şi-n “Regele moare”, lasă un gust amărui spre amar spectatorilor. Numai că, actorii din “Gaiţele”, în mare parte pensionari cu drag de joc pe scenă în văzul publicului, au făcut din reprezentaţia lor un joc cu gust de dulceaţă de cireşe amare. Merită să-i menţionăm şi să redăm câte o replică din rolul jucat, replici ce ne-au rămas în minte prin măiestria interpretării lor.

SORIN TECARU (Georges): Întâi să afli despre ce e vorba. Şi-apoi să taberi pe mine. Închipui

LUMINIŢA MIHALEA (Wanda): Nu ţi-a mai spus-o nicio femeie? Ce ştiu ele? Dar, la urma urmei nu mă amestec în lucruri care nu mă privesc.

ANTONIO ION (Mircea): În starea în care te afli, nicio precauţiune nu e de prisos. Mie, de ce să-mi fie frică?

ALEXIA ROMAN (Margareta): Tu eşti într-o sărbătoare nesfârşită a bărbăţiei tale, din care eu sunt dată afară de pe acum.

MĂLINA DUMITRU (Lena): Nu, că io crez cevăz eu. Mie nu-mi place fată, să ştii! Aşa ie frigurile.

RODICA GRIGORESCU (Fräulein): Fata, draga! Iubiri la tine este cum un persic incarcat mit ţu fil persica. Dai şi la vecinu’ che sa rupe cracele.

NICOLETA LUNCAŞU (Zamfira): Ho, că ştiu, nu mă mai turba atâta!

ANCA CÎRJAN (Aneta): Eu, doar eu să le fac pe toate. Of, că taaare m-a mai făcut Dumnezeu şi Muiculiţa Precista.

CĂTĂLIN PARASCHIV (Ianache): Io, o mie de ani dac-aş fi trăit, nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta.

GABRIELA IOSIF (Zoia): Ce faci, ţaţo, ai adormit cu cărţile-n mână? N-ai asul? Mă mir…

CĂTĂLINA PARASCHIV (Collette): De ce, mamiţo, să mă sacrific mereu pentru capriciile dumnealui?