“Bucurie, emoție, dragoste față de cărți și suflete curate de copii”. Deea State a prezentat-o pe veverița Ghemotoc copiilor din Ploiești. 

Cultural (Categoria articolului)

 

Autoarea Deea State a avut ocazia de a prezenta copiilor Școlii “Grigore Moisil” din Ploiești, “Aventura emoțiilor”, o carte dedicată celor mici, în care autoarea vorbește despre identificarea și gestionarea emoțiilor, folosind un limbaj prietenos pentru toate vârstele. 

La evenimentul ce a avut loc la Biblioteca Județeană “Nicolae Iorga” au participat 25 de copii, elevi ai clasei I B din cadrul Școlii “Grigore Moisil”. Deea State a citit celor mici din cartea “Aventura emoțiilor”, astfel copii au aflat povestea veveriței Ghemotoc, cum a reușit aceasta să identifice mai multe emoții și cum le-a gestionat pe tot parcursul aventurii sale.

Aventura veveriței Ghemotoc are ca scop să molipse îi molipsească pe cei din jur cu bucurie și emoții pozitive. Cei mici s-au arătat încântați de poveștile pe care Deea State le-a avut de spus, aceștia interacționând pe tot parcursul lecturii cu autoarea din Cornu. 

La final și eleviii au avut o surpriză pregătită pentru cei prezenți, cei mici cântând colinde, iar autoarea Deea State le-a oferit mai multe fișe de desen din cartea pe care tocmai o prezentase, având grijă să îi  și “îndulcească” pe cei mici. 

 

Felix Precup