Unora le place opera. Spectacol de operă în premieră la Câmpina
Cultural (Categoria articolului)
Nu vă temeţi, nu sunt mulţi, merită şi ei din 10 în 10 ani un spectacol de genul acesta pe la noi. Contrar aşteptărilor multora, sala a fost, dacă nu arhiplină, măcar aproape plină ochi.
Când vine vorba despre condiţiile pe care le-a oferit casa de cultură, proaspăt renovată, pe 10 august la repetiţia generală cu public şi pe 11 august la spectacolul de gală este un proverb, “nu poţi să-i ceri omului sau locului ce n-are”… Dar erau vremuri când avea, şi-o magazie cu decoruri, şi o fosă, şi o acustică puţin mai bună, şi mai multe rânduri de scaune pentru public şi posibilitatea ca un inginer de lumini să răspundă cerinţelor adecvate fiecărui spectacol. În cazul nostru este interesant de aflat de ce a fost desfiinţată fosa, atât de necesară unei orchestre cu prilejul spectacolelor de operă, operetă, varietăţi, balet, dansuri populare. Probabil că nimeni nu s-a gândit că îi va trece vreunui impresar prin cap să aducă teatru dramatic, music-hall, dănţuială la Câmpina (pentru care public?) sau că vreunui temerar ca maestrul Adrian Suciu îi va pica pata să pună în scenă cu prietenii şi mijloacele proprii un spectacol de operă barocă.
E timpul să terminăm cu “maestre-n sus, maestre-n jos” măcar aici. Le vom da doar numele, aşa le place, simplu, fără adresări bombastice, pe măsură ce au crescut spre culmile măiestriei şi cunoaşterii, cu atât au devenit mai prietenoşi, mai familiari şi mai modeşti în relaţiile cu toată lumea, că nu poţi să nu-i îndrăgeşti de la prima vorbă şi primul zâmbet care ţi-l adresează în altă companie decât cea scenică. Artiştii care au realizat spectacolul sunt atât de plini de titluri universitare (cei consacraţi), cu atâtea diplome şi trofee la nenumărate concursuri naţionale şi internaţionale (chiar şi cei mai tineri, încă în formare) şi colindaţi prin întreaga lume cu spectacole şi reprezentaţii, încât a scrie doar palmaresul lor n-ar încăpea în “Cartea de onoare” plus “Cartea de imobil” a casei de cultură. Referitor la câte cărţi şi partituri au citit în viaţa lor, câte ore pe zi au dedicat instrumentului sau vocii în detrimentul divertismentului şi plăcerilor frivole ale vieţii din zilele de azi, o fi, n-o fi, de apreciat?
Povestea începe de la Adrian Suciu, cel care doar a cugetat şi n-a stat. A venit din Austria, şi-a chemat un prieten german din Danemarca, tenorul Thomas Paul, un altul norvegian la origine, dar din Marea Britanie, basul Jonathan Story, pe alt prieten de-al lor, basul Ştefan Linu, le-a zis că la Câmpina se desfăşoară “Festivalul internaţional 4 Arts - Dan Iordăchescu” unde se pregătesc la masterclass de canto studentele bunei lor prietene Claudia Codreanu, unde se mai află şi omul de teatru Mihai Bisericanu, tot prieten de-al lor, şi ce-ar fi să aranjeze de-o mică operă, aşa cum se organizează şi se petrece adeseori şi în oraşele mai mici de prin occidentul de unde veneau ei.
Numai că, odată ajunşi la Câmpina, cazaţi la “Pensiunea Nina”, analizând proiectul la faţa locului au realizat dimensiunea aproape utopică a visului lor. Pe lângă aceasta, au fost bombardaţi negativ de fel şi fel de “coabe” cu văi da’ de unde public, finanţare, implicare şi multe alte amănunte cu pondere în proiect. Nu s-au descurajat, “show must go on”, au întors-o pe toate feţele, au ajuns la concluzia că se poate, cu austeritate: tăiem costume, tăiem cor, tăiem lumini, tăiem decoruri, tăiem finanţe, tăiem şi coada pisicii ca Hagi Tudose, numai să iasă opera la scenă deschisă. Un singur lucru nu s-a tăiat, muzica va fi fost să fie de cea mai bună interpretare posibilă.
Cu o săptămână înainte au organizat o conferinţă de presă prin care, sperau ei, Câmpina va fi informată de proiectul lor îndrăzneţ, de cadoul pe care doreau să-l facă oraşului ce postise de 13 ani la un spectacol de un astfel de gen muzical şi dramatic. La această conferinţă de presă autorităţile oraşului şi presa au dat buluc: un reprezentant de la consiliul local, şi-un reprezentant de la presa locală (Campineanul.ro). Au ascultat multe amănunte legate de proiect, de regie, de-ale muzicii, de cum visau artiştii ca urbea noastră să fie prin festival şi opera lor inclusă de-a lungul timpului într-un circuit turistic, după model austro-ungaro-crăiesc-occidental, pe unde localităţi altădată fără vreo semnificaţie cât de mică, au devenit celebre datorită festivalurilor de, nota bene, muzică clasică, de cum tinerii de pe-acolo îngroaşă semnificativ rândurile publicului… După asemenea “visare cu ochii deschişi” şi mai ales după ce s-a pus problema imposibilităţii participării măcar pe sfert mulţumitoare a tineretului la astfel de concerte, “coabea” de la consiliul local a plecat lăsând în spate impresia “am luat la cunoştinţă, o să analizăm”, iar “coabea” de la Campineanul.ro, dând înainte cu “Doamne-ajută, dar nu cred că aveţi vreo şansă să strângeţi public să umpleţi sala” a mai rămas să asculte o cât se poate de realistică magistrală expunere despre tineret şi noua ordine mondială a lui Johnatan Story, cel care, pe lângă faptul că este muzician, mai este şi un expert de talie mondială în materie de economie politică.
A urmat o săptămână de muncă asiduă, neîntreruptă, aproape epuizantă cu repetiţiile, la care s-au adăugat două recitaluri de arii din opere şi piese de muzică sacră desfăşurate unul în biserica catolică şi celălalt la Muzeul Haşdeu, despre care Campineanul.ro a relatat. (Publicaţia noastră a fost singura din Câmpina care i-a luat în serios şi urmărit şi filmat şi intervievat până la finalul spectacolului de operă.)
S-a-ntâmplat minunea de vineri seară spre bucuria tuturor. Adrian Suciu s-a aşezat la pupitrul orchestrei de cameră “Barocharest”, orchestră formată din tineri muzicieni foarte talentaţi şi omogeni, cu menţiune specială pentru suflători care s-au coordonat impecabil şi între ei şi cu soliştii vocali. În lipsa fosei au fost nevoiţi să se strângă incomod între scenă şi primul rând de scaune, făcându-le inutilizabile pentru spectatori.
În prima parte s-a cântat opera buffa într-un act “La serva padrona” de Jovanni Battista Pergolesi iar în partea a doua tragedia barocă după Metamorfozele lui Ovidiu, poemul 13, “Acis and Galatea” de Georg Friederich Haendel, puse în scenă de Mihai Bisericanu.
Ariile şi recitativele Serpinei din prima operă cât şi ariile şi recitativele Galateei din opera haendeliană au fost interpretate prin rotaţie de studentele Doamnei Codreanu, tinere talentate, viitorul de aur al scenelor lirice, credem că mai degrabă al celor occidentale decât ale noastre, aşa că să ne bucurăm cât le mai avem printre noi pe Anastasia Türköz, Alexandra Lalu, Ioana Grindeanu, Emma Okombi, Eliana Ranghilof şi Mara Delia Poştea (interpretă a rolului Damon din “Acis and Galatea”).
În rolurile masculine au fost distribuiţi astfel: Uberto - Ştefan Linu, bas de la opera din Iași, Polyphemo - Johnatan Story, un bas octogenar cu multă vivacitate şi o voce care s-a potrivit mănuşă pe rolul interpretat. Rolul lui Vespone, un rol foarte mic ce presupunea doar câteva replici a fost interpretat instrumental, dar prezenţa lui scenică a fost asigurată de Mihai Bisericanu printr-o excelentă şi distractivă pantomimă de la un capăt la altul al operei, în plus apărând şi-n rolul odiosului Căpitan Furtună, mut şi hidos. Pentru a marca hidoşenia a apărut cu o mască de război pe figură, la conferinţa de presă din urmă cu o săptămână făcând o întreagă apologie negativă purtatului de mască în actorie de pe vremea de-acum 2ani.
Tenorul Thomas Paul, cu vocea lui de primă stea lirică a interpretat rolul lui Acis, uitând pe alocuri că este într-o operă barocă şi cântând romantic, verdian, câteva pasaje mai lente.
Oricum, publicul prezent în număr mare a fost foarte încântat şi entuziasmat, a aplaudat şi ovaţionat îndelung, a primit la bis! aria “Happy we” (Ferice de noi) din “Acis şi Galatea” cântată în cor de toţi interpreţii.
Intrarea a fost liberă, iar despre finanţare, spre “ruşinea” noastră de aşa zis ziarişti nu avem nici cea mai vagă idee. Ştim că asta v-ar fi interesat în primul rând, dar şi în Câmpina interesul majorităţii este pentru alte genuri de muzică şi, iată, c-au primit cadou un spectacol de operă, ca şi când cineva ţi-ar face cadou un tablou de mare preţ pe care ţi-e ruşine să-l pui în sufragerie pentru că nu se asortează ori cu zugrăveala, ori cu covorul, ori cu tapetul, ori cu pledul de la bunici cu “Răpirea din serai”.