Au sosit colindătorii la Primăria Cornu

Cultural (Categoria articolului)

 

Colinde, Colinde... E vremea colindelor. În fiecare colț de țară e vremea tradițiilor și a bucuriei, când minunea nașterii Mântuitorului ne cuprinde sufletele.

Primăria Cornu a primit vineri grupuri de colindători care au adus cu ei spiritul sărbătorilor de iarnă și au creat o atmosferă magică. 

Au trecut pragul primăriei zeci de preșcolari și elevi ai instituțiilor de învățământ din localitate, dar primii au fost preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit, însoțiți de educatoare și de Mihaela Zidaru, directoarea unității de învățămân. Au urmat apoi o parte dintre elevii școlii „Profesor  Cristea Stănescu”, corul coordonat de dl. prof .Constantin Circiu, iar în final, colindători îmbrăcați în portul tradițional românesc, au venit să aducă spiritul autentic al sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, coordonați de Grațiela Circiu, bibliotecara școlii. Glasurile lor cristaline lor au răsunat în toată instituția și au adus bucurie în rândul funcționarilor.

Cetele de colindători au fost întâmpinate de autoritățile locale, în frunte cu primarul comunei, Cornel Nanu, iar drept răsplată pentru colinde și urări, colindătorii au primit daruri dulci.

 

Indiferent de vârstă, participanții  au rămas cu amintiri frumoase care să ducă tradiția și magia sărbătorilor mai departe!

 

Deea State