Zeci de câmpineni au participat la praznicul Izvorului Tămăduirii 

În fiecare an, în vinerea de după Paște, sfinții părinți au decis prăznuirea Izvorului Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului. La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, unde conform traditiei, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maica Domnului: "Nu este nevoie să te ostenesti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați". După ce Leon ajunge împărat construiește la locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul “Izvorul Tămăduirii”. Tot în acest loc își găsește vindecare de o boală gravă și împăratul Justinian, care ridică în același loc o biserică și mai mare. Biserica construită de împăratul Iustinian a fost distrusă de turci, însă biserica construită de Leon cel Mare se păstrează și în zilele de azi.

Conform tradiției, de Izvorul Tămăduirii, se săvârșește în curtea bisericii, slujba constând în sfințirea apei, numită și Agheasma Mică. Preoții ies din biserică purtând lumânări în mână însoțiți de Sfânta Evanghelie, prapurul ce înfățișează Învierea Domnului și Icoana Izvorului Tămăduirii. Preoții încep prin a adresa salutul Pascal, apoi citesc Evanghelia. Se citește Evanghelia Scăldătorii din Betezda, în care se amintește de scăldătoarea de lângă Poarta Oilor din Ierusalim, unde un înger al Domnului tulbura apele, iar oricine de afla în apă, se vindeca de orice boală. Acolo se afla și un slăbănog ce nu se putea mișca și nu putea ajunge în apă, deci Iisus i-a zis: “Ridică-te! Ia-ți patul și umblă”, astfel slăbănogul vindecandu-se. După citirea Evangheliei, preoții sfințesc apa din sticle sau butoaie, apoi enoriașii primesc din această apă pentru casă. 

Felix Precup