Mii de credincioși au ieșit pe străzile orașului pentru a primi Lumina Sfântă în noaptea de Înviere.
Actualitate (Categoria articolului)
- Hristos a Înviat!
- Adevărat a Înviat!
Binecunoscutul salut Pascal a răsunat în întreg orașul nostru, alături de celebrul Imn al Învierii: "Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!"
Câmpinenii au ieșit în număr mare la toate bisericile din oraș pentru a primi Sfânta Lumină venită de la Ierusalim de la Mormântul Sfânt. Credincioșii au venit din timp pentru a prinde loc în biserică la Slujba Vecerniei, care precedează slujba Învierii. Începând cu ora 00:00 clopotele au început să bată, iar preoții au ieșit în mijlocul mulțimii cu Sfânta Lumină, după care au citit Sfânta Evanghelie a Învierii.
După terminarea ceremoniei o parte din credincioși au rămas la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie în timp ce alții s-au dus pe la cimitire pentru a duce lumina și pe la mormintele celor adormiți.
În jurul orei 4 dimineața preoții au împărțit "Paștile", anafură stropită cu vin de la Sfânta Împărtășanie și au miruit credincioșii care au rămas la slujbă!
Felix Precup