Colinde de Crăciun la Brebu, aduse de Corul Celesta

Cultural (Categoria articolului)

 

Cu cât Crăciunul este mai aproape, cu atât se aud mai multe colinde în jurul nostru. În cadrul Târgului de Crăciun de la Brebu, vineri seară, pe 22 decembrie a avut loc un concert de colinde la Centrul Cultural al comunei. 

După o lună plină de evenimente, ansamblul vocal-instrumental Celesta, coodronat de prof. Elisabeta Milea, și-a făcut apariția și aici, chiar în deschiderea evenimentului. Încă de la început, spațiul încăpător al Centrului Cultural a fost plin de oameni însuflețiți și încărcați de spiritul sărbătorilor creștine. Corul Celesta a interpretat cântări noi și sensibile, alese cu atenție pentru a atinge sufletele spectatorilor. 

Micul nostru cor câmpinean a fost urmat de celebra Corală Ortodoxă Bărbătească Armonia din Constanța. Aceștia au lăsat Marea Neagră acasă și au adus cu ei vestea nașterii Domnului la Brebu. Interpretarea cu acuratețe a colindelor a marcat considerabil publicul. Pe lângă melodiile vocale, corala a pregătit cântări acompaniate de chitară sau chiar de pian.  Nu doar o dată s-a întâmplat ca aprecierile oamenilor să nu înceteze cu una, cu două, ba chiar publicul s-a ridicat în picioare în nenumărate rânduri pentru a-și exprima aprecierea față de corala Armonia. 

Datorită atmosferei magice, două ore s-au simțit doar ca niște clipe pline de bucurie și nerăbdare. La finalul spectacolului, spectatorii s-au îndreptat către Târgul de Crăciun din Brebu, unde au purtat discuții printre tarabele pline de turtă dulce și vin fiert. Așa se pregătește lumea pentru sărbătorile de iarnă, petrecând timpul alături de cei dragi și încărcându-se cu energie pentru zilele pline ce urmează. 

 

Alexia Bordei