Prima autospecială cu capacitate de 10.000 litri a ajuns astăzi în județul Prahova.

Actualitate (Categoria articolului)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Prahova este unul dintre primele inspectorate la nivel național care a intrat în posesia uneia dintre cele 10 autospeciale de stingere a incendiilor cu capacitate de 10.000 l apă. Acestea fac parte dintr-un total de 200 astfel de autospeciale, care urmează să fie achiziționate în cadrul proiectului Viziune 2022.

Autospecialele sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere. Autospeciala poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.

Reînnoirea parcului auto rămâne o prioritate pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate. O analiză realizată la nivelul instituției arată faptul că peste 50% dintre autospecialele utilizate pentru stingerea incendiilor au o vechime mai mare de 10 ani.

Celelalte județe care au primit autospeciale din primul lot de 10 ajuns în țară sunt: Constanța (2), Brăila (1), Galați (1), Ilfov (1), Iași (1), Maramureș (1), Mureș (1) și Tulcea (1)

Conform unui comunicat venit din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în anul 2021 s-au produs 30.597 incendii, cu o medie zilnică de 84 de evenimente, ceea ce reprezintă 5,2% din totalul situațiilor de urgență generate de manifestarea tipurilor de risc la nivel național.