S.I.N.G. - Social Inclusion for New Generations, un proiect ce adună la Câmpina peste 40 de tineri din 4 țări europene.

Cultural (Categoria articolului)

În perioada 28 Mai - 8 Iunie, Fundația Zamolxes continuă seria schimburilor internaționale desfășurate la Câmpina. Participă peste 40 de tineri cu vârstele cuprinse între 16 și 25 de ani. Participanții provin din țări europene importante precum: Polonia, Spania, Slovacia și Bulgaria, iar programul include ateliere de lucru și sesiuni informative despre incluziunea socială prin muzică. Scopul proiectului este crearea de oportunități în rândul tinerilor, prin care aceștia pot lua contact cu noi culturi și își pot dezvolta competențele într-un mediu non-formal de educație.

Tot în cadrul acestui program Erasmus+, pe data de 1 iunie, între orele 10:30 si 13:00, la Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes, împreună cu cei 42 de participanți, se vor organiza activități distractive pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului. Fundația așteaptă un număr cât mai mare de copii și, deopotrivă părinții lor, din Câmpina și din împrejurimi. Aceștia vor putea participa la ateliere de pictură pe față, ateliere de artă și muzică, dansuri și jocuri în echipă.

În finalul proiectului, pe data de 6 va avea loc și spectacolul final al proiectului care va fi organizat tot la Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes, la ora 17:00. Spectacolul va consta în momente artistice (muzică și dans) pregătite de participanți pe durata proiectului.