Un conferenţiar temerar la Câmpina. Daniel Popa, despre cum se jonglează cu scriptura în virtutea tradiţiei

   La Câmpina se conferenţiază rar şi preponderent politic. Însă, spre binecuvântarea urbei noastre cu pretenţii intelectuale, două lăcaşe de cult menţin încă făclia discuţiilor şi prelegerilor religioase, sau a culturii şi artei prin invitaţi de elită. Este vorba de Parohia Ortodoxă Sfântul Nicolae ce a găzduit în sala prăznicală nenumărate manifestări culturale de o înaltă ţinută morală, religioasă, artistică, iar apoi, dar nu-n cele din urmă, de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din strada Sălaj. În acest cochet şi primitor lăcaş, al doilea menţionat, în perioada 18-25 noiembrie, seară de seară, în jur de 70 de persoane în incinta bisericii şi alte mii cu vizualizări online au avut parte de prelegeri de talie academică.

   Cel ce a tălmăcit, răstălmăcit, desluşit şi însufleţit teme de controverse seculare ce au frământat bisericile de orice denominaţiune pe tema a ceea ce cântăreşte mai mult în practică şi dogmă, Biblia sau tradiţia, a fost harismaticul pastor Daniel Popa.

Despre personalitatea dânsului ne rezumăm a spune pe scurt, din mărturiile sale, că a fost un absolvent de teologie ortodoxă care, fiind cuprins de râvna cunoaşterii şi a pătrunderii scripturilor în tainele şi sensurile lor genuine, a considerat de cuviinţă, în sinceritatea crezului său personal, să mărturisească adevărurile de credinţă ale adventiştilor şi să se convertească la credinţa lor. “Scandalos”!

De ce-a făcut această “trăsnaie”, de ce “s-a pocăit”, de ce şi-a ratat viitorul liniştit şi îndestulător în biserica ortodoxă, cei ce i-au urmărit prelegerile au aflat-o mai puţin din raţiunile lui personale. În schimb au aflat-o din împletirea argumentelor strânse din mai multe domenii precum istoria, filologia, filozofia, dogmatica, etnografia, teologia, imnografia, arheologia, folclorul şi în primul rând din studiul temeinic al Noului şi Vechiului Testament, de aceea cuvântările lui au semănat mult mai mult cu o prelegere, cu un curs universitar, cu o conferinţă, decât cu o predică de manieră confesională.

La nivel naţional se întâmplă un alt eveniment “scandalos” pentru anumite elite şi anumiţi intelectuali ce ţin de un şablon al etnogenezei poporului român, cel pe care majoritatea dintre noi l-a asimilat şi asumat încă din şcoala primară, ba mai mult l-a şi amplificat cu mitologie, poveşti şi legende ale unor curente deviaţioniste numite maliţios ale “dacopaţilor”. Dan Alexe, filolog şi jurnalist renumit, a lansat pe piaţă cartea care dărâmă tot ce-am învăţat noi despre formarea poporului român, “De-a dacii şi romanii” la “Editura Humanitas”, carte care s-a bucurat de un succes colosal, întrecut doar ca cea mai vândută carte de la târg: “Ce vrăji a mai făcut pisica mea” - ca să fie vorba-ntre noi, doar aşa, prin “alint”, poţi să te pui de-a curmezişul culturii. Prin cărţile şi articolele sale, Dan Alexe produce un mare “cutremur”, o serie de polemici acide şi generează “scandal” mediatic, doar prin faptul unei argumentări temeinice, indestructibile pe fundamentul arheologiei lingvistice şi al opoziţiei dintre legende, mituri, tradiţii şi interpretări versus scrierile şi documentele  păstrate ca izvoare şi mărturii autentice cu interpretarea lor corectă şi ad literam (la literă, la virgulă, la marele fix), cum ar spune latinul.

Pe o scară redusă la urbea noastră, după aceeaşi tipologie hermeneutică, am putea spune despre Daniel Popa că a venit să semene neghină (la neghină în limba greacă îi zice zizania) în lanul de “ovăz” al religiilor tradiţionale locului, ortodocşii plus catolicii, să bage zâzania în practicile tradiţiilor noastre seculare şi să afirme că nu sunt biblice, că n-au ce căuta în închinarea adevărată la Dumnezeu.

“Frumuseţea ştiinţei stă în eleganţa demonstraţiei” -spune Dan Alexe - iar Daniel Popa este un vorbitor “elegant”, blajin, sincer, înarmat cu ştiinţă, cu talent retoric. În prelegerile sale a abordat controverse spinoase şi foarte delicate ce-i separă şi diferenţiază pe adventişti de ceilalţi, cum ar fi botezul copiilor, închinarea la statui, icoane, moaşte, sfinţi, problema sabatului, nemurirea sufletului, practici tradiţionale neprevăzute-n Biblie şi multe alte “mărunţişuri” care ar părea unui “drept măritor de Dumnezeu” fără cea mai banală semnificaţie în “alterarea” mistică.

Cât de plictisitor şi anacronic pare astăzi majorităţii să conferenţiezi, să discuţi, chiar şi să aduci vorba despre religie. Religia nu mai e, în contextul progresist actual, ceva la modă, ceva demn de dezbatere, dar e ceva de evitat şi încă, oare câtă vreme, de tolerat cu indiferenţă. Cei pe care-i uşui ca pe porumbei când pomeneşti de această temă sunt copiii şi tinerii. Ei par cei mai neinteresaţi de subiect, bisericile de orice fel se împuţinează-n credincioşi din ce în ce mai în vârstă şi fără rezerve-n generaţia tânără care să le prefigureze vitalitatea comunităţii.

Interesant este faptul că, în pofida celor zise mai sus, la aceste conferinţe au fost şi tineri. Unii au cântat înălţător muzică gospel de cea mai bună şi modernă calitate, alţii au cântat în cor, la pian, în grupuri vocale. Alţii, ca simpli spectatori au dat culoare brumei de interes pentru deschiderea minţii către cunoaştere.

Fiecare seară de conferinţă a început cu un coral tematic “Daţi-ne-n mână Biblia cea sfântă” cântat cu însufleţire de cei prezenţi. Daniel Popa a surprins şi prin vocea sa plăcută, atunci când cânta coralele adventiste, dar, ca o surpriză neobişnuită, a introdus şi interpretat în prelegerile lui tropare şi icoase şi cântări de la strana bisericii ortodoxe, subliniind de fiecare dată “vedeţi ce versuri minunate şi ce muzică frumoasă are această rugăciune?”.

În ultima seară, cei prezenţi au avut parte şi de un eveniment fericit al bisericii. Pastorul Adrian Andrei a oficiat botezul unui creştin convertit la adventism în baptisteriul bisericii de la tribună.

Pentru cei cârtitori care ar vedea în aceste conferinţe un atac direct la ortodoxie şi tradiţie ar trebui să le spunem că nu a fost vorba de un atac, ci mai degrabă de o punere în balanţă a ceeea ce ne învaţă “sfânta tradiţie” în contradicţie cu “sfânta scriptură”. Fiecare îşi are balanţa lui prin care îşi  cântăreşte adevărurile, informaţiile, ştirile. Fiecăruia îi poate atârna mai greu un taler sau altul. Suntem liberi să ne spunem părerile oriunde şi oricând argumentate fără “bâtă”, “constrângere” şi “părtinire”, doar logic, ştiinţific, mistic, filozofic şi mai ales cu bun simţ.

Adventiştii fac parte dintr-un grup general de oameni numiţi în popor “pocăiţi”. Mulţi au reticenţe la întâlnirea cu pocăiţii, sunt undeva în minte catalogaţi pe nedrept “aiurea-n tramvai”, doar pentru simplu fapt, aşa cum ne sugera în conferinţe Daniel Popa, că, prin constrângerile la care se supun datorită “rătăcirii” lor în credinţă, nu beneficiază de plinătatea bucuriilor, practicilor, viciilor şi aberaţiilor aşa zis şi considerat normale ale lumii de rând.

Să ne amintim o anecdotă petrecută în urmă cu 30 de ani la Câmpina, unde regretatul mare duhovnic ortodox Teofil Pîrîianu venea şi conferenţia minunat la noi în oraş şi în licee şi în biserici. La una dintre conferinţele lui a fost prezent şi un mare teolog pentecostal pe care l-a avut Câmpina, anume Iosif Şandor. Părintele Teofil, care era orb din fragedă copilărie, discutând cu pastorul Iosif îi zise: “Simt pe faţa ta o lumină şi-o bucurie în dreapta credinţă!” Pastorul i-a replicat: “Ştiţi, părinte, nu-i chiar aşa. Eu sunt pocăit.” Călugărul plin de har l-a contrazis: “Ba da, bucurie-n dreapta credinţă. Mata eşti pocăit, dar nu păcălit.”

Conferinţele lui Daniel Popa ne-au arătat ce-nseamnă un “pocăit nepăcălit” care-şi mărturiseşte cu bucurie, sinceritate şi argumente clădite pe stâncă a sa credinţa pe care o ştie ca dreaptă.

Pentru cei interesaţi de conferinţe şi subiectul lor le găsiţi integral pe site-ul https://www.facebook.com/CampinaSalaj.

Dan Precup