Ziua municipiului Câmpina serbată cu artiști locali, la Casa de Cultură “Geo Bogza”

Cultural (Categoria articolului)

 

Pe 8 ianuarie, ziua în care Câmpina a împlinit 521 de ani de la prima atestare documentară, la Casa de Cultură “Geo Bogza” a fost organizat un mic spectacol susținut de tineri artiști locali. A fost o seară scurtă, în care s-au îmbinat 3 arte: muzica, teatrul și dansul.

Spectacolul a început cu o reprezentație de dansuri populare a Ansamblului “Mugurași de primăvară” de la Clubul Copiilor, apoi două tinere interprete au delectat publicul cu melodii populare. Au urcat pe scenă și dansatorii Ansamblului “Ghiocelul” al Casei de Cultură “Geo Bogza”. Atât grupa mare cât și micii dansatori din grupa mijlocie din cadrul ansamblului folcloric au oferit momente superbe, răsplătite cu multe aplauze de către public. Cum niciun spectacol cu artiști locali nu se poate desfășura fără vocea inconfundabilă a Liviei Pisăliță, tânăra solistă a urcat pe scenă a interpretat melodia “Copacul meu”, melodie cu care reușește întotdeauna să creeze emoție. 

Între momentele de dans și muzică, Atelierul Actorului a prezentat “Gala umorului românesc”. Astfel tinerii actori ce activează în cadrul trupei au prezentat publicului câmpinean mai multe scenete memorabile, printre care și celebrele “La doctor”, jucată pentru prima dată 1973 de legendarii Dem Rădulescu și Rodica Tapalagă, sau “Cititorul de contoare”, scenetă apărută pentru prima dată pe micile ecrane la Revelionul din 1974 pe TVR, jucată de Jean Constantin și Carmen Stănescu. 

Seara a fost încheiată de “Ansamblul Ghiocelul”, iar cei aproximativ 200 de participanți la eveniment au răsplătit cu ropote de aplauze artiștii care au muncit din greu pentru a pune în scenă un spectacol reușit, într-un timp relativ scurt.

v

Felix Precup