Sute de preoți și mii de credincioși au participat la procesiunea de Florii din Ploiești.

Actualitate (Categoria articolului)

Îmbrăcați în straie aurii de mare sărbătoare, preoții din tot județul au ieșit în procesiune pe străzile orașului Ploiești pentru a comemora intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim.

Din păcate, această solemnă ceremonie nu s-a mai oficiat la Câmpina de 5 ani, iar după încetarea tuturor restricțiilor impuse de pandemie aceasta avea să fie organizată an de an la Ploiești.

Preoții împreună cu alaiul de credincioși au plecat de la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, pornind pe Bulevardul Independenței, până la Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, apoi pe Bulevardul Republicii până la Biserica Sfântul Vasile. În fața soborului creștinesc au fost în permanență Icoana Intrării Domnului în Ierusalim și steagul, denumit prapur, care ilustrează pe o pânză din catifea icoana Învierii Domnului și însemnele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Pentru creștinii ortodocși din întreaga țară urmează Săptămâna Mare sau a Patimilor, o săptămână de post si rugăciune în pregătirea marelui praznic al Învierii Domnului