Creștinii îi cinstesc azi pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
Actualitate (Categoria articolului)
Astăzi creștinii ortodocși îi cinstesc pe sfinții ce sunt considerați Doctori ai Bisericii, aceștia punând bazele creștinismului așa cum îl știm noi astăzi. Ei au fost episcopi puternic influenți ai bisericii timpurii, care au jucat roluri esențiale în conturarea teologiei creștine. În creștinismul răsăritean sunt cunoscuți și sub numele de cei trei mari Ierarhi și învățători ecumenici. Lucrările celor trei sunt recunoscute în toată lumea bisericile adoptând una din liturghiile scrise de cei trei.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur:
Este cea mai cunoscută fiind cea mai folosită de biserica ortodoxă, este practic liturghia pe care o auzim în fiecare Duminică sau în zilele de sărbătoare, aceasta fiind puse pe note muzicale de mari compozitori ai lumii precum: Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare:
Această liturghie este oficiată în biserica ortodoxă doar de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale postului mare, în Joia și Sâmbăta din Săptămâna Patimilor, pe 1 Ianuarie, în Ajunul Crăciunului și Ajunul Bobotezei.
Liturghia Sfântului Grigorie Teologul:
Liturghia Sfantului Grigorie Teologul aparține ritului alexandrin sau liturghiilor de tip egiptean, fiind în uz, până în prezent, în cadrul Bisericii Ortodoxe Copte. Este o liturghie derivată din Liturghia Sfântului Marcu, formularul liturgic originar și clasic, întrebuințat de Biserica Egiptului. Nu trebuie confundată cu Liturghia Sfantului Grigorie Dialogul sau Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite, una dintre cele trei Sfinte Liturghii apartinand tradiției liturgice bizantine.
Sărbătoarea celor Trei Ierarh datează spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur? După câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. În cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinți impreuna. Aceștia i-au transmis în vis următoarele cuvinte: “După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul sau, îndemnați de Duhul Sfant, am scris învățături pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin sti ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi.” Astfel, în urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel și disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul și a Sfântului Ioan Gură de Aur.