Calificarea în faza finală a Campionatului Național de Baschet Feminin U14 rămâne în dubii pentru CS Câmpina.

Actualitate (Categoria articolului)

Pe o vreme anevoiosă de iarnă, echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Câmpina a avut de parcurs un drum lung, până la Baia Mare pentru a-și disputa meciurile din Grupa 3 GVB, în care echipa câmpineană a fost repartizată. Trebuie menționat că misiunea tinerelor sportive a fost și mai complicată datorită drumului pe care l-au avut de parcurs. Nu doar că au fost nevoite să joace în deplasare, dar fetele de la CS Câmpina au călătorit aproape 10 ore în timp ce adversare din grupă au avut de parcurs un drum mult mai scurt către Baia Mare, din Reghin și respectiv din Cluj.

CS Câmpina a disputat primul meci sâmbătă, chiar în compania echipei gazdă ACS Wildcats Baia Mare. Sportivele antrenate de Liviu Dochia au câștigat acest meci la o diferență de 2 puncte, doar o posesie făcând diferența între cele două echipe. Din păcate echipa Clubului Sportiv a cedat tot sâmbătă în fața echipei Liceului Tehnologic "Lucian Blaga" Reghin, cu scorul de 48-54.

În ultima zi de competiție, CS Câmpina a învins pe CS Universitatea Cluj la o diferență de 12 puncte cu scorul de 58-44.

Din păcate jocul rezultatelor a amânat deznodământul grupei, ACS Wildcats Baia Mare a salvat dramatic meciul cu L.T. Lucian Blaga Reghin, egalând în ultimele 40 de secunde și reușind să câștige după o repriză de prelungiri, la o diferență de 6 puncte. Astfel, cele 3 echipe care au acumulat câte 2 victorii și au terminat la egalitate, vor juca din nou peste 2 săptămâni pentru a decide formația care se va califica în faza finală a Campionatului Național de Baschet Feminin, junioare III (sub 14 ani).

 

Rezultatele Complete în Grupa 3 GVB:

 

ACS Wildcats Baia Mare - CS Câmpina 56-58

 

L.T. "Lucian Blaga" Reghin - U Cluj 81-22

 

CS Câmpina - L.T. "Lucian Blaga" Reghin 48-54

 

U Cluj - ACS Wildcats Baia Mare 52-54

 

CS Câmpina - U Cluj 58-44

 

ACS Wildcats Baia Mare - L.T. "Lucian Blaga" Reghin 52-46

 

Felix Precup