DUPĂ JAZZ - Impresii de la festivalul de jazz-rock, Câmpina 5-7 august 2022

După jazz şi după rock sau mai bine după amândouă, că-ntre două nu te plouă, numai impresii favorabile, dar dacă mai vine şi un pic de folk, pentru “între 3” n-avem proverb, atunci ne situăm într-o poziţionare optimă. Nimeni n-a plecat “plouat” de la vreuna din cele trei seri sau genuri de muzică interpretată. De lungă vreme Câmpina n-a mai reuşit să adune la un loc atâţia spectatori “selecţi şi senini”. Toate gusturile au fost satisfăcute, de la Bach până la Romica Puceanu.

Oricât ne-am iluziona, nu muzica a fost “prima donna”, ea reprezentând doar un fundal pentru atmosfera ambientală, pentru socializare, pentru seri de vară de neuitat cu penetrări sonore către suflet din cele mai râvnite a fi ascultate pe viu în cadru idilic, înconjurat de prieteni, cu grijile şi apăsările stresului cotidian lăsate la dospit pe undeva după.

Prima zi de festival a fost ca desertul servit înainte de ciorbă. “Platonic Band” s-a intercalat cu o muzică meditativă, elaborată, “pour les connaisseurs”, pentru rafinaţi, pentru zănateci, meditativi, inteligenţi şi creativi. Cei care nu vă regăsiţi într-una din aceste categorii, ne-am putea întreba ce-aţi căutat pe-acolo. Pentru “Ploiești Big Band Jazz Society” Ploiești –  dirijor Răzvan Cojanu, solist-vocal Nadia Trohin, însă, a meritat toţi banii, cum se zice, au fost îndelung ovaţionaţi şi au mers la inima tuturor fără excepţie. Aşa ceva mai rar pe la Câmpina.

Anecdotic, în a doua zi de festival cineva a pierdut aproximativ 800 de euro. Altcineva i-a găsit (ce om, ce suflet generos!) şi i-a dus la organizatori care au anunţat la microfon pierderea şi că posesorul, ca să-i recupereze, să spună suma exactă. Instinctiv, după acest anunţ, toată lumea şi-a pipăit poşeta, portofelul sau buzunarul, dintr-un reflex condiţionat de griji pecuniare, iar apoi, ştiind că n-au la ei această sumă, majoritatea covârşitoare,au revenit la licorile şi discuţiile lor întrerupte. Despre muzică ne-au fredonat Alina Ciolcă, Luiza Zan şi Geta Burlacu,  plăcut acompaniate de formaţiile potrivite genului şi anvergurii lor vocale. Mai pe la coada serii, după ce solista de dinainte a delectat urechile publicului cu asonanţe melismatice (adică sunetul “a” cântat repetitiv simplu sau cu consoane anterioare pe variaţii muzicale), ne-am trezit cu “ciririp-cirip-cirip”-jazz, Mioriţa-jazz şi alte motive populare sau lăutăreşti jazz. Un cetăţean nedumerit dacă e la nuntă sau la spectacol se întreba retoric cât e darul. “800 de euroi, n-ai auzit?”- i-a răspuns un glumeţ în timp ce puhoaie de tineri nefamiliarizaţi cu un aşa stil se retrăgeau spre Club Life.

A treia zi, efectiv, n-are istoric. Night Losers au fost din nou în vervă şi-n preferinţe. “Ec, dui, tri, ştar” şi să-nceapă folclorul din toate zonele şi de la toate etniile măiestrit prelucrat cu antrenul de multă vreme cunoscut al formaţiei, încât de data asta n-a mai fost nici noutate nici aşa mare avânt ca alte dăţi. De la “Eyot” din Serbia se aştepta probabil ceva folclor sârbesc, dar ei, nu şi nu, au ţinut-o pe jazz-ul formal ca şi "Irina Popa & Kiba Dachi Experience”. Aşadar bis! Nightlosers, bis! şi… urmează impresii după s-avem ce povesti.

Nu, nu s-a terminat aici comentariul. Cel mai bun moment al întregului festival a fost şi cel mai nobil şi cel mai elegant şi cel mai plin de viitor şi perspective, primul moment al festivalului din prima zi: "Three fo(u)r Two" București – Răzvan Florescu - vibrafon, Vlad Briciu - pian, Vlady Săteanu - contrabas, Alex Mușat - tobe.

Mulţumim Liviu Briciu pentru osteneală şi deosebita realizare pentru urbea noastră, dar parcă am mulţumi şi mai mult aşchiei care nu sare departe de pom, Vlad Briciu, maestrului în toată puterea cuvântului Răzvan Florescu de la vibrafon şi celorlalţi doi Vlady Stăteanu şi Alex Muşat gândindu-ne cât de mult ar trebui să-i promovăm pe aceşti tineri excepţionali lăsând la o parte multe nume de trend şi modă care fac din muzică rutină iar uneori dezamăgesc.

Berti Barbera intitula ultima piesă cântată de “Platonic Band”: “Dilema lui Schönberg”, la care un spectator glumeţ a zis: “O preferam pe-aia a lui  Schrödinger”. Lăsându-vă la căutat în Wikipedia dileme celebre, ştim sigur că la anu şi la mulţi ani nu veţi sta niciodată în dilemă dacă să veniţi la festivalul de jazz-rock, numai să scăpăm de celelalte semne de întrebare asupra viitorului.

Dan Precup