Euphoria progresistă din școala românească…

Actualitate (Categoria articolului)

Ieri, un cadru didactic dintr-o școală românească a fost umilt, nu doar de elevii cărora încerca să le deschidă mințiile către un viitor mai bun decât cel în care trăiesc, ci și de sistemul de învățământ pe care îl deservește. Ieri, o femeie din România a fost umilită de o adunătură de copii, pe care părinții i-au trimis la școală în speranța că cei șapte ani de acasă, irosiți pe telefoane mobile și tablete, nu vor fi resimțiți, iar banii pe care îi plătesc lunar pe taxe și impozite la buget vor putea să facă ceva din odraslele lor.

Ieri, adevărata față a României condusă de oamenii frumoși și liberi, progresiști și dornici să scape de... orice nu corespunde corectului actual, s-a văzut în comportametul unor tineri de 13 ani.

Deznădejdea, epuizarea și zâmbetul ironic fără urmă de speranță, care se putea citi pe chipul femeii ce încerca să își ducă la capăt ora pentru care este mizer plătită, arată exact stadiul în care au ajuns majoritatea cadrelor didactice din România.

Lipsite de orice putere și dorință, în fața unui val de tineri progresiși sensibili la orice remarcă negativă la adresa lor, pentru care criticile, oricât de constructive ar fi, înseamnă bullying, care nu respectă nimic și pe nimeni și care, evident nu se tem de nicio autoritate, cadrele dicatice din România încep ușor, ușor să își piardă entuziasmul de care este nevoie pentru a forma oameni. Asta pentru că cei pe care încearcă să îi trasforme în viitori stâlpi ai comunității, au învățat probabil acasă, de la părinții lor, că educația înseamnă doar informațiile tocite pentru teze și lucrări de control și că profesorul ar trebui să se rezume doar la materia predată.

În sistemul educațional românesc nu mai există ore de cultură civică, ore de religie, nu mai există activități de educație extracurriculară și ca urmare ieri, un cadru didactic a fost umilit și batjocorit de elevii săi. Asta după ce săptămâna trecută un alt cadru didactic a fost înjunghiat tot de un elev.

Valorile pe care bunicii și părinții noștri, cei născuți înainte de ‘89 și puțin după, le promovează, nu mai sunt bune și nu mai trebuie păstrate. Valorile occidentale, căpătate în urma accesului mult prea liber și de la vârste mult prea fragede la un internet brutal și nefiltrat, dintr-o lume care se comportă la fel de nedrept cu proprii dascăli sunt considerate azi adecvate. Azi ne luam exemplele dintr-un occident care a concediat un cadru didactic pentru că le-a arătat elevilor statuia lui David... Pentru părinții care au decis acest gest ca fiind pornografie și au cerut demiterea profesorului respectiv, educația și cultura nu mai înseamnă nimic.

România nu este departe... Violențele din școli, lipsa de respect, atitudinea de superioritate față de cadrele didactice și multe altele care nu ies la iveală de teamă ca reputațiile unor școli celebre să nu fie afectate de un adevăr dureros, vor da naștere unor generații de oameni care nu vor mai avea nicio direcție.

Dacă trendul pe care ne aflăm și dorința de implicare a factorului politic în tot ce înseamnă educație nu vor si deturnate și readuse pe o linie de normalitate și de decență, viitorul nostru și al copiilor noștri va fi unul sumbru. Dacă cineva nu va avea puterea să își asume situația actuală și să ia măsuri concrete pentru ieșirea din această euphorie progresistă, ne vom trezi într-o bună zi, nu foarte departe de ziua de azi, că nu vom mai putea face nimic.

 

Mihaela – Alina Dumbravă