Municipiul Câmpina câștigă procesul privind proiectul "Calea Daciei" și recuperează fonduri semnificative
Actualitate (Categoria articolului)
Municipiul Câmpina a obținut o victorie importantă în instanță în legătură cu proiectul finanțat din fonduri europene "Calea Daciei". În anul 2021, s-a finalizat acțiunea privind anularea corecției financiare aplicate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței (MDRL), în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ceea ce a obligat ministerul să restituie municipiului suma de 10.437.787,53 lei.
Această sumă reprezintă fonduri cheltuite anterior pe studii și proiecte în cadrul mandatului anterior, care nu mai erau disponibile la momentul preluării administrației ulterioare.
Pentru a recupera cheltuielile judiciare aferente procesului, Municipiul Câmpina a formulat în anul 2022 o acțiune în pretenții împotriva MIPE, solicitând plata sumei de 100.000 lei, reprezentând onorariul cabinetului de avocatură care a reprezentat municipiul în instanță.
Prin decizia definitivă a Curții de Apel Ploiești din data de 5 decembrie 2024, Municipiul Câmpina urmează să recupereze 80.000 lei de la MIPE, sumă pentru care ministerul deja întreprinde demersurile necesare pentru plată.
Aceste hotărâri reprezintă un succes semnificativ pentru actuala administrați locală, asigurând recuperarea unor fonduri importante și subliniind importanța unei gestionări eficiente a proiectelor finanțate din fonduri europene.
M.A. Dumbravă