ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR PRAHOVENI ÎN ȘCOLI CONTINUĂ!

Actualitate (Categoria articolului)

 

În contextul multitudinii formelor de violență și a diversității factorilor de risc ce pot apărea atât în mediul școlar cât și în afara acestuia, se impune adaptarea mecanismelor instituționale la dinamica realității sociale astfel încât aceste fenomene să fie reduse.

În acesta context, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și polițiști ai Poliției municipiului Câmpina, însoțiti de preprezentanții Agenției Naționale Antidrog și de cei ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Prahova au organizat și desfășurat noi activități preventive, de aseastă dată, în municipiul Câmpina.

Unitățile de învățământ vizate au fost: Școala Centrală, Școala Gimnazială nr.3, Liceul Tehnologic Constamtin Istrati, Liceul Mecanic, precum și la Liceul Tehnologic Energetic Câmpina.

Dezbaterile și discuțiile interactive purtate cu elevii au avut ca scop prevenirea faptelor antisociale în rândul elevilor, reducerea actelor de violență prin conștientizarea implicațiilor acestui fenomen, sub aspect juridic, social și emoțional.

Polițiștii au prezentat informații referitoare la formele de manifestare a bullyingului în școală, care sunt modalitățile de intervenție și combatere, atât pentru elevi cât și pentru cadrele didactice și importanța dezvoltării abilităților nonviolente de gestionare a conflictelor.

Beneficiarii celor 8 activități au fost aproximativ 370 de elevi din cadrul unităților de învățământ, alături de 19 cadre didactice.

 

Printre recomandările elevilor se numără și:

Încercați să îi ajutați pe cei agresați.

Fiți toleranți și înțelegători!

Încercați să îi includeți în grupurile de colegi/prieteni și pe cei excluși.

Dacă știți că cineva este agresat, anunțați un părinte, un adult din școală sau un polițist!

Nu aștepta să anunțe un alt coleg, situația poate degenera!