Extratereștrii, baloane de spionaj, sau Elon Musk? De ce vedem defapt două corpuri cerești foarte luminoase pe cerurile câmpinene.

Actualitate (Categoria articolului)

Uneori ne lovim de momente în care ne întrebăm de ce anumite materii nu apar în 12 ani de școală… Printre aceste materii s-ar putea număra și astrologia sau astronomia elementară, astfel cine se uită pe cerul nopții ar putea cunoaște și anumite stele și fenomene pe care le poate observa și cu ochiul liber.

În ultima perioadă două corpuri cerești cu o luminozitate mai mare decât a altor stele au atras atenția câmpinenilor și românilor, în general. Două stele puternice, așezate pe diagonală, care apar mereu la aceeași oră și dispar pe parcursul nopții, poziționate mereu în același punct și să nu mai zicem că dacă cerul e foarte senin se poate vedea cu ochiul liber intermitența în luminozitate a celor două stele. Deci, e clar, panică totalā! Invazia extraterestră este iminentă. Sau nu…

Sunt mai multe variante care au fost vehiculate de internauți și de localnici, acum nici nu ști ce să alegi dintre un atac extraterestru sau o armă nucleară spațială deasupra orașului.

Să revenim pe "pământ", unde o întâmplare m-a convins să scriu despre niște lumini inofensive de pe cer. Într-un magazin de cartier din Câmpina, se întâmplă să nimeresc în toiul unei discuții științifice foarte importante, unde 3 doamne dezbăteau exact existența acestor stele. O tabără era foarte convinsă că avem de-a face cu baloane spion de la "chineji" iar cealaltă tabără susținea că sunt doar doi sateliți. Eu mi-am achitat produsele și am plecat, nu am stat să aflu dacă până la urmă ne urmăresc "chinejii" sau e un banal satelit.

Nici teoriile de pe Facebook nu sunt prea liniștitoare, având în vedere că acest fenomen este vizibil din mai toate colțurile țării, s-a comentat mult pe acest subiect. Două lumini pe cer pot reprezenta multe pentru necunoscători: baloane de spionaj, sateliți, extratereștrii, NASA, unii cred chiar că de vină sunt rușii sau americanii, în timp ce pentru alții vinovatul este Elon Musk. Există totuși și varianta care ne dă pe toți pe spate, pregătiți-vă: "o armă specială cu laser a ucrainenilor cu care îl vor executa pe Putin!"

Citind aceste comentarii m-am întrebat și eu, în sinea mea, dacă aceste corpuri cerești nu sunt defapt niște dispozitive cu care se va începe construirea pasajului subteran cu legături directe spre lună, promis de Elon Musk… Asta ca să facem aluzie la o glumă făcută de un cetățean al Muncipiului Câmpina pe Facebook, în luna Octombrie, când se credea ca Elon Musk este în Brașov. Uneori nici nu îți poți da seama dacă unii oameni glumesc sau poate chiar sunt adepții acestor teorii, dar un scroll prin comentariile postărilor de genul, face cât un show bun de stand-up comedy.

Revenind de la comedie la știința, nu sunt nici "chinejii", nici amercianii sau rușii, nici Elon Musk și cu atât mai puțin extratereștri. Pentru cunoscători sau pasionații de observarea corpurilor cerești este un spectacol oferit de Sistemul Solar, care destul de rar poate fi văzut cu ochiul liber din România. Responsabile pentru acest spectoal nu sunt nimeni altele decât planetele Venus și Jupiter, care în această perioadă se apropie zilnic una de alta cu aproximativ 1 grad. Acestea vor intra în conjuncție în zilele de 1 și 2 Martie 2023, când se vor apropia la aproximativ 40 de grade. În general, din cauza condițiilor meteo, acest fenomen nu este vizibil de pe teritoriul țării noastre, dar în acest an poate fi observat în toată splendoarea sa cu ochiul liber. Cei mai norocoși aflați în zone cu condiții ideale de vizibilitate pot vedea cu ochiul liber și planeta Marte.

 

Felix Precup

 

NOTĂ: Acest articol este parțial un pamflet și trebuie tratat ca atare.