Bridge - Rezultate de excepţie cu adversari naţionali şi internaţionali de elită

Lifestyle (Categoria articolului)

Perechea de bridge a soţilor Costache şi Simona Darie a participat la cel mai mare turneu de bridge internaţional organizat de România la Bucureşti sub egida Federaţiei Române de Bridge. Turneul s-a numit “Cupa Contra”(competiţie de echipe) şi “Cupa Caro”(competiţie de perechi), desfăşurându-se în perioada 23-26 martie la “Hotel Bucharest” cu participarea a jucători din 15 ţări.

Concursul pe echipe, la care au participat 30 de echipe, a fost câştigat de echipa naţională a Bulgariei (Nanev, Gunev, Draganov, Donev), urmată de echipa naţională de seniori a României (Gliga, Matei, Savin, Gheorghe), iar pe locul 3 s-a clasat echipa de dublu mixt a României, vicecampioană mondială (B. Marina, Stegăroiu, Ioniţă, Micescu).

Câmpinenii de la Clubul Storad Ploieşti, Simona Darie (profesoară la Colegiul Naţional Nicolae Grigorescu) şi Costache Darie au  jucat în echipa “Bridge Over Nations” (Vidámi, Magyari, C.Darie, S.Darie) şi s-au clasat pe locul 5, făcând parte dintre jucătorii premiaţi.

La perechi au ocupat un onorabil loc 12 din 58 de perechi competitoare. De menţionat aici este şi performanţa fostului prefect de Prahova, Cătălin Popescu, membru al Clubului de bridge Storad Ploieşti care a obţinut locul 3 la concursul de perechi.

 

Dan Precup