MARȚI, 6 septembrie, de la ora 17.00 câmpinenii sunt așteptați la DEZBATEREA PUBLICĂ privind PUZ-ul municipiului

Actualitate (Categoria articolului)

Mult așteptata Dezabatere Publică cerută și promisă în nenumărate rânduri de câmpineni, va avea în sfârșit loc. Marți, începând cu ora 17.00 locuitorii municipiului își pot exprima punctul de vedere cu privire la noul PUZ al orașului, în care este inclus și cel mai fierbinte subiect al ultimelor luni - pasajul subteran. 

Câmpinenii trebuie să înțeleagă că este un drept, dar și o obligație să îşi spună punctul de vedere, democratic, în cadrul acestei dezbateri Indiferent dacă argumentele pe care le vor avea vor fi PRO sau CONTRA PUZ-ului în forma actuală, ele trebuie exprimate public, pentru ca Autoritatea Publică Locală fie obligată să țină cont de ele. 

Conform anunțului publicat pe site-ul Primăriei, cei ce doresc să ia cuvântul trebuie să își structureze discursul în maxim 4 minute și să se înregistreze on line, prin depunerea unei adrese pe mailul instituției web@primariacampina.ro, sau direct la sediul instituției, luni și marți între orele 9.00 - 14.00

Dezbaterea publică de MARȚI, 6 septembrie, ora 17.00 se va desfășura în sala mică a Casei Tineretului, str. Nicolae Bășcescu, nr. 50