Cinema sub stele, la Câmpina. Petrecere de Oscar a tineretului social democrat.

Actualitate (Categoria articolului)

Peste 150 de tineri din municipiul Câmpina au acceptat invitația Irinei Nistor, candidatul PSD la Primăria Câmpina și a organizației de tineret a Partidului Social Democrat Câmpina de a participa la o petrecere cu tema Cinema sub Stele, la Câmpina

Evenimentul, care s-a desfășurat sâmbătă seară, la Bella Italia Event, a cuprins o proiecție de film, sesiune foto tematică și o petrecere pe cinste.

De la eveniment nu au lipsit nici câteva figuri marcante ale social democraților prahoveni, între care deputații Bogdan Toader și Rodica Paraschiv, Andrei Georgescu, președintele TSD Prahova și consilierii locali Andi Duran, Livia Lupu și Horațiu Zăgan. N-au lipsit nici președintele PSD Câmpina Dan Mușat și Irina Mihaela Nistor, candidatul PSD la Primăria Câmpina.