Sportul minţii de la care câmpinenilor “li s-a luat mingea”  

      “Cerere: Tovarăşe Director, Lungu Vasile, al Liceului de Matematică-Fizică Nicolae Grigorescu, subsemnaţii H.V. (cl.XII-B), V.D. (cl.XI-A), P. D. (cl.XI-B) şi H.L. (cl.IX-C) vă roagă a li se permite să absenteze motivat de la orele de curs în zilele de vineri 11 mai şi sâmbătă 12 mai 1979 pentru a putea participa la concursul de bridge de la Sinaia sub egida ACR-Bridge şi a clubului afiliat de la Casa de Cultură Câmpina avându-l ca preşedinte şi îndrumător pe tovarăşul profesor Valentin Hănciulescu. - Onoare clasei muncitoare!”

Directorul Lungu, renumit specialist în teoria probabilităţilor, ştia despre ce-i vorba, dar s-a dus mai întâi la profesorii de sport spunându-le că e de datoria lor să aprobe participarea la o competiţie sportivă. “De bridge ca sport, n-am auzit - a răspuns activistul cu probleme de propagandă - dar am un prieten al cărui alt prieten joacă bridge şi-a pierdut o avere la poker.” S-a făcut că n-aude răspunsul profesorilor de sport, după care s-a dus direct la Domnul Hănciulescu, pe vremea aceea profesor al liceului: “Măi, Valentine, ce-i cu ăştia, măi, după ce că sunt chiulangii, mai fac şi mişto, auzi tu, onoare clasei muncitoare, ca pe vremea lui Stalin. Îi învoiesc tacit doar pe băieţii tăi, Ăilalţi doi… data viitoare, care nu va mai fi.” - “Ori îi învoiţi pe toţi patru, că formează o echipă, ori pe niciunul, cum să se ducă doar o jumătate de echipă?” - “Bine, dar îi rog pe toţi să nu mai sufle o vorbă şi să nu facă vâlvă, ăsta nu-i sport pentru clasa muncitoare, de-aia o să-i molipsească pe toţi, şi ne stricăm originea sănătoasă, auzi tu, onoare clasei muncitoare…”

În liceul Grigorescu a explodat atunci pasiunea pentru bridge. Câteva generaţii la rând au reînprospătat membrii clubului de la Casa de Cultură, ce iniţial număra câţiva seniori din vechea aristocraţie şi puţini ingineri de la institutul de cercetări petroliere. Cel mai vestit câmpinean, multiplu campion naţional era doctorul Dinu Gheorghiu, cunoscut în întreaga ţară şi supranumit Dinozaurul, în memoria căruia se organizează şi în zilele noastre un turneu din calendarul naţional care-i poartă numele.

Clubul din Câmpina înflorea de tineri, însă la concursuri participau tot jucătorii cu statute vechi plus cei patru juniori, promotorii bridgeului adolescentin.

Valentin Ceauşescu, fiul preşedintelui Nicolae Ceauşescu, fapt ştiut de puţină lume, era un bridge-ist de top, acum, sincer vorbind, chiar era talentat în acest joc. Făcea parte din echipa naţională campioană care reprezenta România la turneele internaţionale. Însă cum pleca peste graniţă cu vreo echipă, la întoarcere venea aproape singur. Câţiva jucători notorii au găsit portiţa de a părăsi România şi de a emigra, pe vremea de tristă amintire când nu puteai să treci graniţele României nici măcar în Bulgaria şi când foarte mulţi şi-au dat viaţa încercând să treacă pe ascuns fâşia de hotar ce ducea în lumea liberă, dincolo de o Românie comunistă în care viaţa devenise aproape insuportabil de grea. Iar bridge-ul, în pofida faptului că V. Ceauşescu urma să înfiinţeze o federaţie naţională sportivă şi numărul jucătorilor participanţi la turnee şi înscrişi în diverse cluburi depăşea 10.000, din 1983, la ordinul Elenei Ceauşescu devine sport interzis, competiţiile încetează şi cluburile sunt desfinţate. Totuşi mai apar sporadic cărţi la Editura Sport-Turism, se joacă mult în particular şi devine o modă intelectuală. Atunci s-a lansat şi bancul politic: “Ce face băieţii? - Toarşu colonel, permiteţi să raportez, băieţii joacă bridge. - Spune-le să să oprească că dacă nu se opreşte dân joacă le iau mingea.” Dar jocul nu se oprea. Oriunde te duceai, în excursii la munte sau la mare, la petreceri, la ştrand, la nunţi şi botezuri, în tren, în cămine studenţeşti, era imposibil să nu găseşti măcar 4 amatori să se încingă o partidă de bridge.

În 1990, imediat după aşa-zisa revoluţie, bridge-ul reintră în legalitate. Domnul Hănciulescu Valentin este ales primar al Câmpinii dar şi preşedinte al clubului de bridge nou înfiinţat “Astra Câmpina”. De-a lungul câtorva ani, clubul a numărat peste 100 de membrii, maximum de jucători legitimaţi a fost atins cu 50 de membrii în federaţia română nou înfiinţată, Câmpina reuşind chiar să organizeze 2 turnee de calendar naţional.

După ce Domnul Hănciulescu a încetat din viaţă, ca un făcut şi activitatea clubului câmpinean a încetat, jucătorii de aici mutându-se la clubul Storad Ploieşti. Apoi comoditatea a descoperit bridge-ul pe calculator, mulţi jucători au emigrat şi distracţia generală şi socializarea pe motive de bridge s-a spart.

Liceul Grigorescu, însă, n-a mai percutat niciodată la ispita acestui joc. Moda bridge-ului se stinsese şi nici nu s-a mai aprins vreodată, în ciuda eforturilor făcute de Doamna Profesoară Simona Darie, campioană naţională la perechi mixte, multiplă laureată în concursuri naţionale şi internaţionale, de a-i atrage pe elevi în programul “şcoala altfel” în mrejele acestui joc fermecător, sport al minţii inegalabil în complexitate şi dinamism.

Bridge-ul câmpinean s-a stins, încet, încet. Generaţiile tinere au alte preocupări, iar cât priveşte jocurile minţii ca şah, go, scrabble, bridge… Nici măcar jocurile de strategie pe calculator nu mai sunt la modă, se sting şi ele încet, încet.

Nu e nici o săptămână de când echipa României la perechi mixte a devenit vicecampioană europeană la bridge, după ce, în urmă cu un an fusese medaliată cu bronz la campionatele mondiale. România a avut în anul 2000 cinci campioni mondiali, şi-a mai avut în anul 1992 un vicecampion mondial în persoana regretatului Coriolan Neamţu care ne-a părăsit anul trecut, autor de cărţi şi publicaţii de bridge care au stat la baza formării tinerilor din vremurile apuse.

În ce priveşte Câmpina, ea este cumva legată de inventatorul bridgeului modern Ely Cultbertson, născut la Poiana Vărbilău, al cărui tată inginer petrolist, a făcut o donaţie acum 120 de ani pentru construirea unui edificiu din  Câmpina, o clădire cu statut de muzeu de curând renovată. Câţiva inimoşi din oraş au vrut în urmă cu 15 ani să inaugureze pe banii lor un bust al acestui corifeu al bridge-ului cunoscut după nume şi importanţă de orice jucător din întreaga lume, însă primarul de atunci din Vărbilău a refuzat cu nonşalanţă şi ignoranţă totală oferta. În Câmpina interbelică se juca bridge în toate familiile educate, tradiţia transmiţându-se cu multă fereală şi după instaurarea comunismului.

Câmpina a dat 4 campioni naţionali, regretatul Dinu Gheorghiu, Simona Darie, Costache Darie, Paul Bragadireanu (plecat dintre noi), cu toate acestea, azi există un singur locuitor din Câmpina care este legitimat în cadrul federaţiei române de bridge, alţi patru doar îşi desfăşoară activitatea profesională la noi în oraş. Singurul cu origini în oraşul nostru care trăieşte doar din bridge este Traian Chira, stabilit în străinătate, un informatician de succes care asigură asistenţă logistică informatică la turnee de bridge din întreaga lume, şi el unul din ucenicii celor 4 care au iniţiat mişcarea bridge-istică printre tinerii din anii 80.

Legenda spune că cei patru, din nefericire trei dintre ei nu mai sunt astăzi printre noi, prin 1982 au avut curajul la un concurs desfăşurat în staţiunea Mamaia să-l contrazică la masa de joc şi să se certe chiar cu Valentin Ceauşescu. Când au fost înconjuraţi şi ameninţaţi de securiştii de pază ai fiului preşedintelui, Valentin s-ar fi adresat cu blândeţe tinerilor şi aspru celorlalţi avertizându-i ca tinerii să nu sufere nicio repercursiune din această cauză “că aşa se duce de râpă bridge-ul, din lipsă de tineri”, dar, totuşi, tinerii necizelaţi să fie eliminaţi din concurs pentru atitudine ireverenţioasă, “pentru că bridge-ul rămâne un sport de getlemeni veritabili, nu gentlemeni în devenire.”

Care gentlemeni şi care devenire? - ne-ntrebăm retoric azi. “Mai puneţi o manea la difuzor şi-apoi jucaţi la pariuri inteligent, că apoi mergem la o şaormă sau încingem un grătar în curte. Fiţoşii, să ne lase!”

D.S.