Luminaţia la Câmpina

Cultural (Categoria articolului)

"Luminaţia" este un ritual, o ipostază şi un nume laic al unei sărbători religioase. Din seara de 31 octombrie, până în cea de 2 noiembrie, trecând prin satele şi oraşele din Ardeal rămâi fascinat de întâlnirea cu locuri de şes sau coline unde ard puzderii de luminiţe. Sunt cimitirele transilvane cu milioane de lumânări şi candele aprinse în memoria moşilor şi strămoşilor din neamurile lor de români sau unguri sau germani sau slovaci sau armeni sau ruteni sau sârbi sau care le-or mai fi naţia. În Evul Mediu, primul loc din lume în care s-a decretat politic libertatea religioasă a tuturor confesiunilor a fost Transilvania prin “Edictul de la Turda” din 1568 al principelui transilvan Ioan Sigismund Zápolya şi al umanistului David Francisc. De atunci, cu mici excepţii generate de succesiunile la putere ale fracţiunilor politice sau principilor diferiţi de religia anteriorilor, oamenii de rând au trăit în pace şi înţelegere multiconfesională până în ziua de azi. Dovadă a acestei convieţuiri ecumenice este şi “ziua luminaţiei”, 1 noiembrie, în jurul căreia toţi oamenii, indiferent de religie sau naţionalitate, merg la cimitir să-i comemoreze pe cei răposaţi. Preoţi din diverse confesiuni înalţă rugăciuni şi citesc pomelnice în biserici, în capelele cimitirelor, iar acolo unde este timp şi se poate, la fiecare mormânt. Luminaţia din Ardeal este ceva unic în toată Europa.

La Câmpina, obiceiul vizitării cimitirelor în zilele de 1 şi 2 noiembrie a fost adus la sfârşitul secolului XIX de muncitorii ardeleni şi germani care au venit să lucreze în industria de extracţie şi prelucrare a petrolului. În perioada interbelică, acest obicei era practicat la noi în urbe şi de ortodocşi, adică de mai toată lumea. Odată cu plecarea masivă a germanilor din Câmpina la sfârşitul războiului şi trecerea în ilegalitate a bisericii greco-catolice, în anul de tristă amintire 1948, obiceiul a fost abandonat de ortodocşi, fiind în neconcordanţă cu obiceiurile împrejurimilor şi noile directive ale mitropoliei. A rămas o mână de credincioşi romano-catolici şi luterani cu “origini nesănătoase” să ducă tradiţia mai departe prin vicisitudinile ateismului ştiinţific, ale deportării germanilor şi ale noii orânduiri neprietenoase cu tradiţii de “import occidental”. Atât comunitatea romano-catolică cât şi cea luterană, în anul 1940 număra fiecare în parte aproximativ 500 de persoane, cea greco-catolică 300, cele reformată olandeză, reformată maghiară, unitariană, anglicană încă vreo 150 de enoriaşi, cam 15% din câmpineni. În 1950 toate aceste comunităţi îşi cântau cântecul de lebădă, stingându-se treptat una după alta. Doar romano-catolicii şi-au revenit şi au şi depăşit ca număr de enoriaşi vremurile glorioase interbelice. Prin ei, tradiţia luminaţiei este încă familiară în urbea noastră.

Pe data de 1 noiembrie, în bisericile catolice de orice rit, este mare sărbătoare, “Ziua Tuturor Sfinţilor”, în care toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi sunt sărbătoriţi în cadrul unor slujbe fastuoase în care se recită “Litania tuturor sfinţilor”. (O zi echivalentă în calendarul ortodox este prima duminică după Rusalii, numită “Duminica Tuturor Sfinţilor”.) Tradiţia spune că cerurile se deschid şi prin rugăciunile sfinţilor sufletele multor răposaţi care încă suferă în purgatoriu pentru păcatele lor se înalţă la cer. A doua zi, pe 2 noiembrie, este ziua tuturor răposaţilor pentru care mai este încă nevoie de rugăciunile oamenilor în viaţă şi ale sfinţilor pentru ca sufletele lor să se înalţe ulterior la rai. În aceste două zile biserica catolică recomandă vizitarea cimitirelor dând şi o binecuvântare specială în acest scop, tradiţia având ca vechime mai mult de un mileniu şi jumătate. (O zi echivalentă cu aceasta în calendarul ortodox este orice “Sâmbătă a Morţilor”.) Acolo unde a existat o bună vecinătate între catolici şi alte biserici necatolice, obiceiul catolic de vizitare a cimitirelor şi cel al rugăciunii pentru răposaţi şi comemorarea lor festivă a fost preluat şi de protestanţi sau ortodocşi pentru aceeaşi zi, cel mai grăitor exemplu despre care am pomenit fiind Ardealul, şi, de ce să nu spunem, chiar şi Câmpina interbelică.

Pe 1 noiembrie, la Câmpina, în cimitirele din oraş se zăreau din loc în loc lumânări aprinse pe la morminte în virtutea acestei sărbători. Luminiţe erau şi-n cimitirul eroilor. Chiar şi-n cimitirul evreiesc ardea o lumânare la monumentul funerar al unui profesor câmpinean de renume.

Tuturor răposaţilor fie-le memoria binecuvântată, Dumnezeu să-i ierte!

 

Dan Precup