Cea mai mare fabrică de BCA din România va fi construită de SOCERAM la Târgul Cărbunești, jud. Gorj

Actualitate (Categoria articolului)

Miercuri, 2 noiembrie, Soceram a demarat lucrările pentru construirea celei mai mari fabrici de producere BCA din România. Viitoarea fabrică va avea o capacitate de producție de până la 1500 mc/zi și va genera numeroase locuri de muncă pentru localnici.

La evenimentul prilejuit de demararea lucrărilor, la Cojani, Tg. Cârbunești, au participat numeroase oficialități locale gorjene, care au salutat apariția în spațiul economic local al acestui nou punct de generare de locuri de muncă.

 

„Suntem astăzi martorii unui moment important nu numai pentru orașul Tg. Cărbunești, ci pentru întreg județul Gorj: începerea construirii fabricii de producere BCA de către Compania Soceram. Sper ca exemplul Soceram să fie urmat și de alți antreprenori, care trebuie să știe că se pot îndrepta cu încredere către județul nostru, pentru a-și dezvolta afacerile.” - Cosmin Popescu – Președinte CJ Gorj

 

 Suntem astăzi martorii celui mai important eveniment de care a avut parte localitatea Cărbunești în ultimii 30 ani: deschiderea celei mai mari investiții care are loc în localiitatea noastră. Vreau să mulțumesc în mod deosebit conducerii Soceram, pentru că nu au reunțat la idee, deși acum 14 ani au întâmpinat niște piedici aici (...) . Vreau să mulțumesc și tuturor celor care au sprijinit, timp de doi ani și jumătate la obținerea avizelor. Iată că reușim acum să punem piatra de temelie la această investiție și sunt convins că vom reuși chiar mai repede de doi ani să tăiem și panglica” - Dănuț Birău, Primar Tg. Cărbunești, ci pentru întreg județul Gorj

 

Fabrica de la Târgul Cărbunești este cea de-a treia unitate de producție a societății Soceram, după cele de la Doicești și Cordun și va începe activitatea de producție peste doi ani, când lucrările de construție vor fi finalizate.