O comoară mai puțin cunoscută – Cărțile lui Alin Ciupală

Cărțile pot fi neprețuite dacă îndeplinesc anumite condiții. Dacă sunt ediții rare, dacă autografele și dedicațiile autorilor sunt vizibile și dacă au o anumită vechime de la data apariției, valoarea lor poate crește semnificativ în raport cu prețul de achiziție inițial.

Am început foarte devreme să fiu pasionat de lectură. Școala de pe vremuri pornea de la scris și citit. Pentru scris aveam o tăbliță din ardezie neagră, liniată pe o parte pentru litere și pe partea cealaltă pentru cifre. Tăbliță era pentru scris și mai aveam și 2 cărți de învățat a citi: un abecedar frumos ilustrat și o carte de citire care urma abecedarului. Aceasta din urmă avea gravuri și ilustra povești atrăgătoare pentru copiii de atunci.

În acea perioadă m-am întâlnit cu prima carte pe care am citit-o singur, a celui care în trecutul lui a fost “meșter tipograf” - Petre Ispirescu. Pe lângă Basmele Românilor, Ispiresu a mai lăsat o lucrare, mai puțin cunoscută publicului larg - “Poveștile unchiașului sfătos”.

Multe merite pentru generații întregi de copii revin acestui autor autodidact, care a cules și a păstrat pentru eternitate comorile folclorului românesc.

Am reușit să adun de-a lungul anilor, în biblioteca mea, cărți prețioase. În primul rand, revistele care au pus bazele culturii române, “Magazin istoric pentru Dacia”, autori Treboniu Laurian și Nicolae Bălcescu și celebrele “Convorbiri Literare”, dintre care în primul volum am și prima poezie publicată de Eminescu în Convorbiri – “Venere și Madonă”.

Acestea sunt deci un capitol ce s-ar numi Cărti de patrimoniu prin vechime. Tot aici se mai încadrează și “Letopisețele Moldovei și Țării Românești” strânse de Kogălniceanu sau semnatate de el și numerotate, pentru că a fost o ediție destul de puțin tiparită pentru că era mult prea scumpă și bani insuficienți. Iar Kogălniceanu, care urmărea difuzarea revistei își notase fiecare exemplar. Tot aici s-ar încadra încă alte câteva cărți vechi, multe bisericești apărute pe la sfârșitul secolului al XIX-lea în tiparnițe cunoscute.

Acestea sunt cărti de valoare prin vechime.

Ar urma cărți cu autografe și dedicații. Dintre acestea dețin la momentul de față 2 exemplare, cu dedicatie de la Tudor Arghezi. Sunt senzaționale dedicațiile acestea, prin conținut.

Alte cărți, dedicații de la Ionel Teodoreanu, care în romanul “Crăciun la Silvestri” a fixat la început și un frumos autoportret al autorului și de asemenea a scris o dedicație. O dedicație de la Victor Ion Popa e o carte rară - “Bucureștii care se duc” și încă alte câteva, pe care nu le mai amintim acum.

Ar mai fi un capitol important “Cărți cenzurate pentru conținutul lor politic", în care aș menționa un roman scris de un autor pe care nimeni nu-l mai știe, deoarece a fost cenzurat și îngropat în uitare - Ion Dragomir – romanul regiunii străine spaniole se numește “Disperații”. Și tot aici aș mai clasa și o carte de reportaje senzaționale, scrisă de Constantin Virgil Gheorghiu - “Ard malurile Nistrului”, cu prefață de Arghezi. E o carte formidabilă, care ne arată ce au găsit romanii când au trecut Nistrul și au ajuns in Basarabia pârjolită de ocupația borșevică, care durase doar un an, dar care lovise adânc în ființa neamului românesc.

Cărțile ne spun povești multe, dacă avem răbdare cu ele…

Alin Ciupală