Incident în municipiul Câmpina, provocat de un tânăr aflat sub influența băuturilor alcoolice

Actualitate (Categoria articolului)

Ieri dimineață, în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Câmpina au fost sesizați despre faptul că pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiu ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un autoturism, fiind posibil ca șoferul să se afle sub influența băuturilor alcoolice. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Câmpina.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.