Primăvara începe cu Liga Muscel. Competiția de minifotbal a seniorilor câmpineni debutează azi și promite un nou sezon palpitant.

Actualitate (Categoria articolului)

Pe 28 Februarie, în ultima zi calendaristică de iarnă, spunem adio sezonului rece cu partida inaugurală a sezonului 7 din Liga Muscel la minifotbal. Noul sezon vine la pachet cu a șaptea ediție a Campionatului și a cincea ediție a Cupei, dar și cu schimbări semnificative la toate cele 8 echipe care vor lua startul în competiție.

Se anunță unul dintre cele mai echilibrate sezoane de până acum, dacă nu chiar cel mai echilibrat. Transferurile de jucători și schimbările de antrenori au făcut ca forțele să fie distribuite în mod egal, astfel că nu mai există favorite clare. S-au întărit și echipele care au terminat sezonul trecut pe ultimele două poziții. Winchester și Black Vipers au arătat în ultimele meciuri de pregătire că nu vor mai fi victime sigure în fața celorlalte echipe. Principalele favorite rămân Real, Energia Breaza și câștigătorii Cupei, Foresta Brebu, însă nu trebuie sărite din calcul nici Team Green, Portocala sau Confind, echipe care s-au întărit serios în această pauză dintre dintre sezoane. Poate cea mai notabilă mutare este trecerea lui Claudiu Mutu ca antrenor la Team Green după ce sezoanele trecute a fost antrenor la Real.

Al șaptelea sezon începe tare, direct cu un derby încă din prima etapă, cu două dintre echipele care s-au luptat pentru titlu anul trecut. Campionii Energia Breaza se vor duela cu Portocala Mecanică. Meciul care va deschide oficial sezonul va fi însă partida dintre Black Vipers și Confind. La fel ca în edițiile precedente, meciurile se vor juca seara, Marți, Miercuri și Joi pe terenurile de minifotbal din Parcul Soceram.

 

Programul primei etape:

 

Marți 28.02.2023 ora 18:30

Black Vipers - Confind

 

Miercuri 01.03.2023 ora 19:30

Portocala Mecanică - Energia Breaza

Real - Team Green

 

Joi 02.03.2023 ora 19:30

Foresta Brebu - Winchester

 

Felix Precup