54,79% promovabilitatea în municipiul Câmpina la Simulările pentru Bacalaureat

Actualitate (Categoria articolului)

Simulările examenului de Bacalaureat pentru promoția 2024 au fost susținute la începutul lunii martie, iar elevii de clasa a XII-a au simțit emoțiile examenului pe care îl vor susține cu adevărat în mai puțin de patru luni. 

La nivelul municipiului Câmpina din 622 de elevi înscriși, 582 s-au prezentat la proba de Limba și literatura Română, 568 la proba obligatorie a profilului și 562 la proba la alegere. 

Elevii claselor a 12-a au fost surprinși, plăcut și neplăcut în același timp, de subiectele primite la simulările din acest an. Corectarea a fost digitalizată, însemnând că lucrările elevilor au fost scanate și trimise către corectori printr-o platformă dedicată acestei proceduri.

Rezultatele de la simularea examenului de Bacalaureat au fost comunicate pe data de 15 martie, conform calendarului oficial, termen prelungit ulterior din cauza numărului mare de lucrări care au ajuns să fie redirecționate. În ziua afișării rezultatelor, elevii au avut de așteptat mai mult timp decât era anticipat. Aceștia au aflat rezultatele prin profesorii din școala de proveniență, iar notele nu se trec în catalog decât la cererea elevilor.  

Conform rezultatelor publicate de Ministerul Educației, la simularea bacalaureatului 2024 rata de promovare la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, este de 64,12%. La Limba și literatura română, doar 60,13% dintre elevii de liceu din anii terminali au reușit să obțină o notă de trecere, iar la proba la Limba și literatura maternă a avut o rată de promovare de 84,08%.

În municipiul Câmpina, nu a existat nicio medie de 10, însă au fost obținute în total 8 note de 10, 4 la probele obligatorii și 4 la cele la alegere, toți cei 8 elevi fiind de la Colegiul Național Nicolae Grigorescu.

250 de elevi din totalul celor prezenți nu au obținut medii sub baremul de trecere. 

Procentul general de promovabilitate la nivelul municipiului Câmpina, conform informațiilor obținute de la Inspectoratul Școlar Județean Prahova, a fost de 54,79%.

Media

<6

6-6,99

 

7-7,99

8-8,99

9-9,99

10

 

Numar elevi

250

81

98

83

41

0

 

Potrivit procedurii de organizare a simulărilor în sesiunea 2023-2024, rezultatele nu pot fi contestate, iar elevii pot discuta cu profesorii lor pe baza baremelor de corectare.  

 

Probele examenului de Bacalaureat vor începe pe data de 1 iulie 2024.

 

Alexia Bordei