Turneu de tenis pe terenurile bazei Grand Slam Arena din Bănești

Sport (Categoria articolului)

În perioada 9-11 septembrie, în comuna Bănești s-a desfășurat un turneu de tenis pentru jucători de nivelul 7.0 și nivelul 4.0, dar și o competițe de dublu. 48 jucători și 8 perechi de dublu au luat startul la acestă competiție.

Pentru turneele de simplu jucătorii au fost repartizați în trei grupe a câte trei jucători, din care s-au calificat doat jucătorii aflați pe primul loc, în timp ce la dublu s-a jucat în sistem eliminatoriu.

Vremea bună a ținut cu sportivii, chiar dacă prognoza anunța ploi, astfel că meciurile, jucate în aer liber s-au putut desfășura conform programului.

S-au desfășurat patru probe în acest weekend: două turnee la nivelul 7.0, un turneu la nivelul 4.0, și cel de dublu. Sistemul de joc a fost simplu, cel mai bun din trei seturi, cu mențiunea că în cazul în care ambii jucători câștigau un set, manșa finală se decidea printr-un tiebreak maxi. Multe meciuri au avut nevoie de un tiebreak decisiv, tocmai de aceea pe parcursul turneului, am avut parte de mult suspans.

Ca la orice turneu de tenis nu au lipsit execuțiile spectaculoase și schimburile lungi și intense, în care câștigătorul punctului este decis de o execuție mai puțin reușită, sau de o minge care aterizează câțiva milimetri în out. Cele mai spectaculoase au fost finalele de la turneul de nivel 7.0 și de la dublu. Ambele meciuri s-au decis după un maxi tibreak.

La finala primului turneu de nivel 7.0 s-a impus favoritul numărul trei, câmpineanul Alexandru Adrian Dochia, care a reușit să câștige în minimum de seturi în fața favoritului principal Gigi Ristoiu. Chiar dacă pe finalul setului secund capul de serie numarul unu a reușit să salveze mingii de meci pe serviciul adversatului, acesta nu a mai putut reveni. Tot în două seturi s-a impus și câștigătoarea turneului de nivel 4.0, Iringo Farkas. După un prim set mai echilibrat, favorita principală a reușit un break rapid în setul secund, care s-a dovedit decisiv.

La al doilea turneu de nivel 7.0, am avut parte de o finală mult mai echilibrată, disputată între capul de serie numărul doi Iulian Chiriac și Ovidiu Moldoveanu. Deși nu a intrat în turneu ca favorit, Ovidiu Moldoveanu a reușit, cu un joc bun, să ajungă până în finală. Din păcate pentru acesta, chiar dacă a putut să recupereze după ce a pierdut primul set și să împingă meciul în tiebreak-ul decisiv, nu a mai găsit resursele necesare pentru a câștiga și tiebreak-ul, perzând astfel partida.

Finala probei de dublu a fost însă cel mai spectaculos meci al turneului. S-au întalnit perechile Ioan Adrian Dobre/Liviu Dan și Mihai Dochia/Alexandru Adrian Dochia. Partida a oferit de toate, în special multe schimburi frumose, și execuții, care adesea se pot vedea în turneele mari din tenis. Dramatismul a fost însă ingredientul principal. Conduși cu set și cu break în setul II, favoriții principali Ioan Adrian Dobre și Liviu Dan, au întors soarta partidei în tiebreak-ul decisiv. În game-ul care a schimbat deznodământul partidei au contat foarte mult cele patru greșeli la rând făcute de experimentatul Mihai Dochia, care nu a anticipat vântul destul de tare și a lovit prea puternic patru mingii care au aterizat în afara terenului. După ce au ratat două mingii de meci, și au salvat trei, Ioan Adrian Dobre și Liviu Dan au închis partida într-un maxi tiebreak, în care au avut nevoie de mai mult de 10 puncte pentru a câștiga.

Astfel, după trei zile de concurs și voie bună, participanți speră să se poată întoarce cât mai curând la Bănești și pentru alte turnee, în special datorită zonei foarte frumoase unde este amplasată arena, dar și pentru condițiile de joc excelente.

Finaliștii au fost premiați cu medalii și diplome pentru efortul depus la acest turneu.

Campionii și vicecampionii de la Grand Slam Arena Cup

Nivelul 4.0: locul 1 – Iringo Farkas, locul 2 – Marius Arhire

Nivelul 7.0: locul 1 – Alexandru Adrian Dochia, locul 2 – Gigi Ristoiu

Nivelul 7.0: locul 1 – Iulian Chiriac, locul 2 – Ovidiu Moldoveanu

Dublu: loucul 1 – Ioan Adrian Dobre și Liviu Dan, locul 2 – Alecandru Adrian Dochia și Mihai Dochia

 

Felix Precup