România statului paralel cu... realitatea. 600 de angajați la birou, 60 în mină.

600 de angajați la birou, 60 în mină. România statului paralel cu realitatea

Editorial de opinie

Kelemen Hunor a spus-o cu stupoare, dar ar fi trebuit să o spună cu revoltă: Salrom, compania cu mine de sare în toată țara, are 600 de angajați în București și doar 60 de mineri la Praid, acolo unde se scoate efectiv sarea. Cine muncește și cine taie facturi? Cine intră în subteran și cine stă la lumină, în birouri? Întrebările par retorice, dar în România de azi sunt cât se poate de practice — și dureros de reale.

În timp ce statul face propagandă cu austeritatea, tăieri de cheltuieli și „optimizarea aparatului bugetar”, realitatea este că cei care produc efectiv sunt puțini, iar cei care trăiesc din munca lor sunt mulți. Prea mulți.

Salrom nu este o excepție. Este regula.

Birocrația: boală sistemică

La o simplă căutare, găsim zeci de cazuri similare: agenții, autorități, institute cu sedii luxoase, funcționari, directori, șefi de servicii, secretare, șoferi, purtători de cuvânt și consultanți, toate plătite din banii publici. În timp ce spitalele se prăbușesc, iar școlile cer bani de la părinți pentru hârtie igienică, aceste instituții funcționează în paralel cu economia reală, cu propria lor logică internă — o logică în care productivitatea nu contează, doar organigrama.

Reducerea cheltuielilor de stat înseamnă, în teorie, tăierea risipei. În practică, însă, se traduce adesea în presiune pusă pe jos: pe micii antreprenori, pe profesori, pe medici, pe pensionari, pe agricultori. ANAF verifică la sânge bonurile de 10 lei, în timp ce zeci de instituții își dublează bugetele fără nicio justificare economică.

Presiune jos, confort sus

Micii întreprinzători sunt strangulați între taxe, birocrație și lipsa de predictibilitate. Un PFA plătește azi mai mult decât un angajat în sistemul bugetar de lux, iar un SRL mic trebuie să suporte inspecții, amenzi și raportări redundante doar pentru că „așa cere sistemul”. Este un sistem care protejează ineficiența și penalizează inițiativa.

Cazul Salrom e relevant pentru că pune în lumină nu doar disproporția, ci și ipocrizia. Minerii din Praid lucrează în condiții grele, pentru un salariu modest. Iar în același timp, imaginea stațiunii este promovată intens de statul român ca destinație de sănătate, relaxare și regenerare psihică. Turism, terapii alternative, halo-terapie. Se pompează bani în marketing și PR, în broșuri glossy și campanii publice cu scopul de a „salva Praidul”.

Dar de ce să salvezi doar suprafața, când răul e în sistemul de alimentare? Praidul nu are nevoie de cosmetizare. Are nevoie de echilibru, de echitate, de o distribuție normală a resurselor. În timp ce minerii intră zilnic în galerii, „armata de birou” de la București numără hârtii. Ce fac acei 600 de angajați? Nimeni nu poate răspunde clar. Dar salariile lor vin sigur.

Statul paralel... cu realitatea

Acest caz arată, încă o dată, ruptura profundă dintre stat și cetățean. Statul român pare să fi devenit o entitate abstractă, obeză și auto-suficientă, care funcționează după alte legi decât cele ale pieței, ale bunului-simț sau ale eficienței.

Statul real, cel de pe hârtie, este în continuă reformă. Se fac comisii, se lansează studii, se vorbește despre digitalizare. Dar statul de facto, cel care ocupă clădirile și bugetele, este rezistent la schimbare.

Se spune adesea că trebuie „reformat aparatul bugetar”. Dar până acum s-au reformat doar capetele mici ale aparatului. Niciun director general dintr-o instituție inutilă nu a fost dat afară. Nicio agenție nu a fost desființată pentru ineficiență. În schimb, s-a pus presiune pe profesori, pe medici, pe pompieri, pe agricultori.

Soluții? Da, dacă există voință

Cazul Salrom e doar un simbol, dar poate deveni un moment de cotitură dacă va fi urmat de acțiune reală. Audituri publice serioase. Transparentizarea cheltuielilor. Tăierea posturilor fictive. Centralizarea activităților și desființarea suprapunerilor inutile.

Pentru că nu e normal ca într-o țară cu spitale fără medici, școli fără căldură și drumuri care se surpă, să existe sute de instituții care doar mimează activitatea și consumă bugete uriașe. Nu e normal ca 60 de mineri să muncească pentru ca 600 de funcționari să existe.

România are nevoie de o reformă reală. Nu din vorbe, ci din bugete. Nu de PR turistic, ci de onestitate administrativă. Praidul nu se salvează cu afișe și slogane. Se salvează dacă în loc de 600 de funcționari plătiți degeaba, am avea 600 de oameni care muncesc cu adevărat.

M.A. Dumbravă