Atenție la regimul armelor și munițiilor! Dosar penal pentru o femeie de 73 ani, care deținea ilegal o armă neletală

Actualitate (Categoria articolului)

La data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat o acțiune pe linia verificării deținătorilor legali de arme și muniții în mai multe zone din județ.

 

Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Câmpina și în comunele Bănești, Urleta și Valea Călugărescă.

 

În acest context, cu ocazia controlului efectuat la domiciliul unei femei în vârstă de 73 de ani, din comuna Valea Călugărească, s-a constatat faptul că aceasta nu a predat în termen de 30 de zile de la data anulării dreptului de deținere arme și muniții o armă neletală, pe care a deținut-o fără drept, la domiciliul său.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.