Fariseism modern: manipularea credinței pentru câștig politic

Într-o lume din ce în ce mai complexă, credința rămâne pentru mulți un punct de sprijin. Dar când aceasta este folosită ca instrument politic de către șarlatani mistici și lideri care își maschează ambițiile sub o mască de pioșenie, trebuie să ne întrebăm: cât de autentică este această „credință” pe care o promovează? Două exemple recente din politica românească ridică serioase semne de întrebare.

Postul de trei zile „doar cu apă” și rugăciunile televizate

Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT) a anunțat cu mare fast la aflarea rezultatelor exit poll că va ține un post de trei zile „doar cu apă”, ca semn de mulțumire și devoțiune. Dincolo de gestul în sine, spectacolul public făcut dintr-un act care, conform tradiției creștine, ar trebui să fie intim și smerit, arată o dorință mai mare de a manipula emoțiile decât de a se conecta cu divinitatea. Postul este, în esența sa, un act de smerenie, nu un spectacol. Când devine o unealtă de promovare, el pierde orice legătură cu credința autentică.

Un alt exemplu grăitor este liderul AUR, George Simion, care, la prima sa intervenție după anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor, a ales să rostească rugăciunea „Tatăl Nostru” în fața camerelor. În timp ce credința sinceră este un lucru nobil, utilizarea unei rugăciuni fundamentale pentru creștini în contextul unei victorii politice ridică mari semne de întrebare asupra intențiilor reale ale celui care o rostește. Este vorba de smerenie sau de un calcul strategic pentru a câștiga capital electoral?

Credința adevărată vs. fariseismul modern

Credința în Dumnezeu presupune smerenie, altruism, compasiune și o viață trăită în conformitate cu învățăturile divine. Smerenia, în sensul său cel mai pur, nu strigă de pe culmile succesului, ci se manifestă discret, în fapte bune și în respectul față de ceilalți. Credința propovăduiește iubirea aproapelui, renunțarea la ură, la judecată și la manipulare.

În contrast, ceea ce vedem în discursurile acestor lideri este mai degrabă o demonstrație de fariseism. În loc să urmeze exemplul smereniei și discreției pe care credința autentică le cere, ei preferă să-și afișeze „evlavia” ca pe un banner electoral. Această utilizare a simbolurilor religioase și a gesturilor de credință pentru a câștiga simpatia maselor nu doar că profanează esența religiei, dar și înșală oamenii care își pun încrederea în astfel de „lideri.”

Credința în politică: o armă cu două tăișuri

Credința poate avea loc în politică, dar ea trebuie să fie autentică, trăită, nu instrumentalizată. Simplul fapt că un politician nu poartă busuioc sfințit sau cruci pe piept nu îl face mai puțin credincios. Partidele blamate de așa-zișii „suveraniști” din prim-planul politicii de astăzi pot avea membri care trăiesc credința în mod autentic, fără să o transforme într-un spectacol.

Manipularea maselor prin simboluri religioase sau gesturi teatrale, cum ar fi postul sau rugăciunile publice, nu reflectă o credință autentică, ci o dorință de a exploata emoțiile oamenilor pentru câștiguri politice. Credința ar trebui să unească, nu să dezbine, și mai ales, nu să fie folosită pentru a induce ură sau fanatism.

Un apel la discernământ

Oamenii au dreptul să creadă și să spere, dar trebuie să fie atenți la cei care se prezintă drept mântuitori, în timp ce își urmăresc propriile interese. Fariseismul modern se manifestă în mulți lideri care spun una și fac alta, care vorbesc despre Dumnezeu, dar nu urmează nicio învățătură divină în faptele lor.

Credința adevărată nu are nevoie de camere de luat vederi. Să ne punem întrebări serioase înainte de a crede în promisiunile acelor „smeriți” de fațadă. Pentru că, uneori, sub masca pioșeniei, se ascunde cea mai mare manipulare.

M.A. Dumbravă