România disfuncțională: când ne sabotăm singuri viitorul, cu ștampilă și pauză de cafea
EDITORIAL (Categoria articolului)
Exercițiul NATO "Dacian Spring" – menit să testeze apărarea României – s-a împotmolit nu în tancuri, nu în drone, ci în birocrație. Cinci scrisori, drumuri de pământ și instituții care se încurcă între ele au fost suficiente ca să pună pe pauză o operațiune care, în mod normal, ar fi trebuit să meargă ceas. Dar România nu mai are ceas. Are doar funcționari care blochează tot ce mișcă, conducători care habar n-au pe ce lume trăiesc și un stat care a devenit principalul pericol pentru propria siguranță.
În loc să ne ridicăm la nivelul parteneriatelor strategice, sabotează chiar cei care ar trebui să le facă să funcționeze. Ministere care nu colaborează, armata care nu primește răspunsuri, drumuri blocate din prostie, nu din lipsă de asfalt. Totul paralizat într-un sistem unde decizia nu e doar greoaie, e aproape imposibilă. De ce? Pentru că prostia, lenea și corupția sunt acceptate, tolerate, chiar recompensate.
Trenul NATO trece iar. Și iar ne prinde cu sacii în drum.
Nu e prima dată când dăm cu bâta-n baltă. E un tipar. Ori de câte ori apare o ocazie să demonstrăm că suntem un stat matur, capabil, demn de alianțele pe care le clamăm cu gura plină, ne auto-sabotăm. Ne încurcăm în semnături, în orgolii mărunte, în nepăsare. O banală trecere de echipamente militare străine prin țară devine un calvar logistic din care toți ies prost. România nu e capabilă să se administreze nici în timp de pace, darămite în vremuri tensionate, când viteza de reacție e esențială.
Când Europa de Est se pregătește pentru scenarii de apărare în fața unui potențial conflict cu Rusia, noi ne încurcăm în drumuri de țară și hârtii semnate prea târziu. Ne împiedicăm de propriile instituții, exact când ar trebui să funcționeze fără cusur. Nu mai e vorba doar de rușine diplomatică. E o vulnerabilitate reală.
Statul român: un aparat de blocat inițiative și distrus încredere
Funcționarii publici nu mai lucrează pentru cetățeni, lucrează împotriva oricărei idei care înseamnă schimbare, eficiență sau responsabilitate. S-a ajuns la un punct în care inițiativa este nu doar descurajată, ci penalizată. Dacă vrei să faci ceva, ești privit ca un nebun. Dacă ești competent, ești o amenințare. Dacă muncești, ești luat de fraier.
Sistemul e antrenat să tragă de timp, să complice lucrurile simple, să evite asumarea. Și în tot acest timp, România se scufundă lent, dar sigur. Nimic nu mai merge pentru că nimeni nu vrea să miște un deget. Nu pentru că nu se poate, ci pentru că nu se vrea. Pentru că e mai simplu să nu faci nimic și să nu răspunzi pentru nimic.
Iar poporul? E pe telefon…
Când statul devine o frână, iar instituțiile sunt controlate de lene și indiferență, ai zice că cetățenii vor reacționa. Dar nu. Majoritatea s-au retras în scrollul infinit al rețelelor sociale. Trăim într-o paralelă digitală, unde indignarea ține fix trei story-uri, iar apoi totul revine la normal. Ne mulțumim cu glume pe seama celor care ne conduc, dar nu mișcăm nimic în jurul nostru. Ne resemnăm. Și asta e cea mai periculoasă formă de abandon.
Ajunge! Vrem altceva. Dar trebuie să-ncepem cu noi.
Schimbarea nu începe și nu s etermină cu alegerile. Nu începe când vine campania și politicienii ne spun ce vrem să auzim și nu se termină cânat “a ieșit cel pe care l-am votat eu”. Schimbarea începe când fiecare dintre noi decide să nu mai accepte bătaia de joc. Să-și facă treaba. Să fie exigent. Cu ceilalți, dar mai ales cu noi înșine. Să nu tacă atunci când vede nedreptate. Să refuze să se complacă în normalitatea minciunii și a incompetenței.
Ajunge cu statul care “ne minte și ne fură”. Ajunge cu funcționarii care ne sabotează. Ajunge cu lipsa de reacție. România trebuie reconstruită nu doar prin vot, ci prin fiecare gest de normalitate, prin fiecare act de muncă făcut corect, prin fiecare "nu e ok" spus tare.
Altfel, vom continua să pierdem. Și să ne mirăm de ce. Într-o zi, trenul va trece definitiv. Și vom rămâne în gară. Cu telefonul în mână. Și cu țara la pământ.
M.A. Dumbravă