"Domnule primar, OPRIȚI-VĂ din a induce în eroare câmpinenii!!!" - Răspunsul PSD Câmpina la ieșirea de joi a primarului Alin Moldoveanu

Actualitate (Categoria articolului)

După ce primarul Alin Moldoveanu le-a transmis consilierilor locali un mesaj deloc prietenos, în cadrul declarației de presă făcută în cursul zilei de joi, conducerea Organizației locale a Partidului Social Democrat reacționează.

Într-un comunicat de presă transmis redacției noastre social democrații îsi arată indignarea față de modul în care cel ce ocupă funcția de primar al orașului alege să comunice cu reprezentanții Consiliului Local, mult mai pregătiți din punct de vedere juridic.

Redăm integral conținutul comunicatului:

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Luând act de declarația făcută în cursul zilei de 25 august 2022 de către domnul primar al municipiului Câmpina, facem următoarele precizări:

-        Proiectul de hotărâre privind înființarea Bibliotecii municipale a fost avizat FAVORABIL de către Secretarul general al municipiului Câmpina, prin Avizul nr. 26.501/24.06.2022, adică proiectul, din punct de vedere al legalității, a putut fi supus dezbaterii;

-        Hotărârea, după aprobare, a fost semnată de către președintele de ședință și contrasemnată, PENTRU LEGALITATE, de către Secretarul general al municipiului Câmpina, conform prevederilor art. 140, punctul 1 din Codul Administrativ.

Deoarece în cuprinsul declarației, domnul primar i-a jignit pe consilierii locali, condamnăm public lipsa de respect a acestuia față de consilierii locali care au pregătire juridică și care au votat hotărârea.

Este incalificabil ca de pe scaunul de primar să îți permiți să faci evaluări profesionale consilierilor locali, în condițiile în care nu ai pregătirea necesară.

În final, îl sfătuim pe domnul primar să își reamintească pentru cine s-au făcut derogări în anul 2010 pentru a putea ocupa funcții publice în Primăria Câmpina, deoarece nu avea studiile necesare ocupării postului.

Domnule primar, OPRIȚI-VĂ din a induce în eroare câmpinenii!!!