Trei victime, între care un copil, după ce o mașină s-a răsturnat la Cornu

Actualitate (Categoria articolului)

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au acționat în noaptea de 22 decembrie, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza comunei Cornu. La locul evenimentului rutier s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).

Odată sosite la locul indicat, echipajele au constatat că în accident a fost implicat un singur autoturism, care era răsturnat. La bordul acestuia se aflau doi adulți și un minor. Dintre aceștia, o persoana adulta și minorul au reușit să se autoevacueze, iar un adult se afla încarcerat și în stare de inconștiență.

Pompierii au acționat de îndată pentru extragerea acestuia din autoturism, după care persoana a fost preluată de către echipajul TIM pentru acordarea primului ajutor medical.

Situația victimelor:

persoana încarcerată, bărbat aprox. 51 ani, inconștient, cu TCC sever, intubat, a fost transportat la spital;

femeie, aprox. 50 ani, conștientă, cu TCF și escoriații, a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare;

băiat, aprox. 14 ani, conștient, la fel, cu TCF și escoriații, transportat la spital.

Traficul a fost blocat pe DN1 timp de o ora.

 

ISU Prahova