Emisiunea 25' cu Ion Alexe

25' (Categoria articolului)

În această ediție a Emisiunii 25’ aflăm o poveste aparte despre visul olimpic și despre performanța la cel mai înalt nivel.

 Boxul înseamnă mai mult decât să dai cu pumnul, acesta este principiul de la care pleacă Ion Alexe, prahovean pe care boxul l-a dus pe cele mai înalte culmi ale performanței sportive. Ion Alexe este primul și singurul sportiv din zona orașului Câmpina care a reușit să cucerească o medalie olimpică la seniori, prestigioasa medalie de argint fiind obținută la Jocurile Olimpice de vară din 1972 de la München.

 Ion Alexe a cunoscut boxul și l-a practicat pentru început la Câmpina, acesta fiind singurul sport pe care tatăl său îl iubea și în care l-a susținut spre performanță. Fiind nevoit o bună perioadă de timp să se împartă între muncă, școală și antrenamente, Ion Alexe a luat decizia de a pleca la București pentru a se putea concentra pe performanța în box, urmând apoi să se alăture Clubului Dinamo București, club la care a obținut cele mai mari performanțe din cariera sa de pugilist. Probabil momentele de vârf ale carierei sale pe lângă numeroase campionate europene și naționale câștigate, au fost cele două participări la Jocurile Olimpice din 1968 și 1972. Dacă în 1968 s-a oprit în sferturile de finală, în 1972 a ajuns până în finala probei de box, unde a fost oprit de o accidentare pierzând astfel prin neprezentare în fața cubanezului Teófilo Stevenson, însă obținând medalia de argint.

 Pentru viitor Ion Alexe își propune să susțină cât mai mult sportivii clubului său de suflet, Dinamo București și să se bucure de perfomanțele acestora, lăsând în urmă zeci de sportivi talentați pe care i-a antrenat după ce s-a retras din box și lăsând orașului Câmpina o sală de sport ce îi poartă numele în semn de recunoștință pentru performanțele sale inegalabile.