Anul acesta, de Sfântul Valentin a fost prohibiţie pe dragoste

   Fenomenul e rar, se-ntâmplă doar de două sau trei ori într-un secol, de pildă în secolul trecut s-a petrecut în 1923, 1934 şi 1945, iar în secolul acesta s-a mai întâmplat în 2018.

   Cine ar îndrăzni să pună restricţie pe dragoste, pe amor, pe flirt, pe tandreţea fizică, tocmai de ziua îndrăgostiţilor să ridice paravan simţurilor şi sentimentelor de atracţie? Păi, cine l-a scos la lumină pe sfântul cu pricina dându-i liber poporului să fabuleze pe seama lui mistica iubirii de cuplu erotice, cupidoniene, ca să folosim un pleonasm, tot acela, sau aceea îşi poate aroga dreptul să lege frâie, să zică stop, să reglementeze, când, cum, unde şi cu cine beneficiem de protecţia sfântului. Dar poporul în genere, tot popor: desacralizează, demistifică, deturnează totul spre comercializare şi secularizare.

   Treaba asta cu “Valentin’s Day”, ca şi “Halloween”, “black Friday” sau alte anglo-americănisme intrate pe uşa din faţă cu mare pompă şi covor roşu să dea la concurenţă profană cu dragobeţii, moroii, babele Dochia, căluşarii, mărţişoarele şi zilele reducerilor de preţ autohtone şi neaoş traco-geto-dacice şi oareşcum romane, a explodat acum 30 de ani după aşa-zisa revoluţie, amplificată şi mai mult de măreaţa epocă a netului în care ne-am afundat fără scăpare.

   “Aşadar de la occident l-am împrumutat, occidentul să se spele pe cap cu el. Avem şi noi dragobetele nostru.”- ar zice nişte împătimiţi pe identitate şi puritanism naţionalist.

   În anii mai sus pomeniţi, oricât aţi căuta legături ascunse cu evenimente istorice, n-o să găsiţi, pe motivul că sunt doar simple coincidenţe de probabilitate ca în ziua de 14 februarie, când pică Sfântul Valentin, să pice şi începutul Postului Mare în occident. Ziua când începe în ritul roman Postul Mare de 40 de zile până la Florii este o zi de miercuri şi se numeşte “Miercurea cenuşii”. În această zi, biserica romano-catolică, cât şi majoritatea bisericilor protestante tradiţionale recomandă credincioşilor, dacă nu şi impun, post şi abstinenţă totală. Şi la amor? Şi la amor sau cozerie, petreceri şi destrăbălare. În cadrul slujbelor religioase preoţii le presară participanţilor la serviciul divin cenuşă pe creştet sau frunte marcând semnul crucii şi rostind cuvintele: “Adu-ţi aminte omule că din ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce!” Cenuşa este preparată din arderea ramurilor ce au fost aduse la altar anul trecut de Florii. După cum bine intuim, anul acesta, într-o astfel de zi cu încărcătură mistică la reculegere, penitenţă, abstinenţă, post şi rugăciune, occidentul credincios se dezice total de Valentinul tandru-drăgăstos.

   Numai că, ce te faci cu occidentul necredincios? Cu câteva zile înainte, alături de cel credincios era tot într-o destrăbălare, dănţuială şi mai ales gurmanderie. Cine n-a auzit de “Carnavalul de la Rio” sau de cel de la Veneţia? Nu prea am împrumutat tot de la occidentali. Cum am ratat noi pe plaiurile noastre obiceiuri occidentale ca “Marţea grasă”, ziua în care se ghiftuieşte lumea la greu cu mezelăraie şi cărnăraie, alţii, mai ponderaţi, precum anglo-saxonii, la marţea asta îi zic “Marţea clătitelor” (mare ratare să nu fi împrumutat noi aşa ceva), spaniolii îi zic “Marţea omletei”, la elveţienii mai economi din fire e “Marţea burţii pline”. Cât despre carnavaluri şi baluri mascate, să nu mai vorbim; le întâlnim pretudindeni în specific local european occidental plus american şi australian. Şi, fiindcă tot veni vorba de carnaval, ştiaţi că acest cuvânt provine de la “carnem levare” care în latină înseamnă “lăsata secului la carne”?

   De ce n-am împrumutat şi noi obiceiurile astea după marea deschidere către occident? Răspunsul e simplu. Aveau prea mare legătură cu biserica occidentală şi aura ei, dar pe teritoriul patriei noastre sunt ţinute de comunităţile naţionalităţilor conlocuitoare sau de românii de religie romano-catolică. Occidentalul necredincios şi-a făcut din sărbătorile celui credincios un prilej de ironizare, apoi bagatelizare, vulgarizare şi laicizare, ba chiar de comercializare de mare succes, că până şi japonezii sărbătoresc “Valentine’s Day” şi “Halloween”.

   Acum, sincer: Când aţi auzit prima oară de “Dragobete”? Imediat ce Sfântul Valentin şi-a băgat coada şi la noi, atunci au auzit mulţi pentru întâia dată de 24 februarie. Poate unii vor fi auzit de “Miercurea cenuşii”, sau de “Marţea grasă”, sau de “Marţea clătitelor” citind aceste rânduri.

   Nu vă temeţi! Avem şi noi înainte de începutul “Postului Mare” ceva ce le întrece pe cele occidentale: “săptămâna cărnii” şi “săptămâna brânzii”, o întreagă săptămână de ghiftuială cu carne, o întreagă săptămână de ouă, clătite, lapte şi alviţă, pe care la lăsata secului străbunii o agăţău cu sfoara de tavan şi legaţi la ochi ca la Baba Oarba jucău ruleta alviţei. Mai avem şi caşcaval de post, şi lapte de post, şi pate de post şi cotlete de post.

  Ce n-avem? Carne artificială, care oricum e de post. Aşteptăm s-aducă, occidentul. Va veni în curând iar cuvântul lăsata secului la carne îşi va pierde sensul. Adio carnaval! Nu însă şi adio bal mascat, pandemiile sunt în floare, tot pe filiera occident. Adio dragoste valentiniană: din porunca bisericii doar de trei ori pe secol; din porunca noii ordini mondiale oricând e vorba de normalitate.

  “Mitică, de ce trag clopotele englejii, dacă nu de sfoară?” - De Marţea Clopotelor. (Sâc, că de asta n-aţi auzit…)

Dan Precup