Statul care dă... degeaba. Cronica unei clădiri „uitate” de 18 ani în buricul Capitalei

București, 2025. O zi obișnuită în Ministerul Economiei. Sau cel puțin așa părea… până când ministrul Radu Miruță, mai curios decât prevede fișa postului, primește o solicitare banală de închiriere a unui spațiu de birouri. Când verifică adresa indicată – Șoseaua Olteniței 225 – își dă seama că... habar n-are ce e acolo.

Dar fiindcă e ministru, merge. Cere lămuriri. Nimeni nu știe nimic. O liniște administrativă grea, tipic românească. „Nu știu, nu mă întrebați” – vine răspunsul halucinant al unui funcționar din subordine. Și, ca-n filmele cu proști pe bani publici, se apucă omul să investigheze personal. Ce descoperă e de pus în manualele de „AȘA NU”.

54 de birouri, trei etaje și 1.500 de metri pătrați... dați moca

Acolo, într-o clădire deținută de Ministerul Economiei, se află un așa-zis „incubator de afaceri” – care, timp de 18 ani, a funcționat nestingherit. Fără chirie. Fără raportări. Fără transparență. Doar cu cheia la poartă și... profit.

Și ce profit! Asociația care administra clădirea închiriase spații către diverse firme private – de la croitorii și cabinete de contabilitate, până la firme de pază sau consultanță – cu chirii lunare de la 240 până la 4.800 de euro per birou. Toate încasate de... cine trebuie. Statul român? Nu, el doar păzea clădirea din când în când.

„Poate ați mai auzit de furat cu sacul. Dar cu clădirea?!”

Ministrul Radu Miruță a publicat un clip pe pagina sa oficială de Facebook, în care povestește, cu nerv și revoltă, cum a descoperit această „halucinație administrativă”. În loc să aducă venituri la buget, imobilul era o mină de aur pentru chiriași, care operau nestingheriți pe terenul public.

„Mi s-a spus să nu sparg buba. Dar transmit un mesaj clar: exclus!”, declară Miruță, cu o ironie rece și amară.

Raportul Curții de Conturi, uitat de prin 2007, vorbea deja de nereguli. Dar nimeni nu l-a băgat în seamă. De ce? Pentru că era mai simplu să nu se afle.

Statul: filantrop de meserie, fraier din vocație

Într-o economie care geme de lipsa fondurilor pentru spitale, școli sau modernizare locală, statul român – în marea sa generozitate – a decis, vreme de 18 ani, să ofere pe gratis o clădire întreagă. Apoi să mai suporte și utilitățile.

Iar dacă vrei un exemplu de absurd, află că această clădire nu era nici măcar încadrată legal ca „incubator de afaceri”, așa cum se pretindea. Totul a fost o improvizație „cu acte”, întreținută de tăcerea administrației și de rețele bine înfipte în pereții tencuiți ai birocrației românești.

Acum, vine nota de plată

Ministrul a cerut evacuarea chiriașilor, a sesizat Parchetul și a dispus o acțiune urgentă pentru recuperarea prejudiciului. Deocamdată, nu știm cine a știut și a tăcut, dar cercul e strâns. Iar mirosul de corupție discretă plutește, la propriu, pe coridoarele tăcerii.

Într-o declarație recentă, Miruță recunoaște că s-ar putea să vorbim de „sute de mii de euro pierduți de stat” și că multe alte clădiri similare ar putea funcționa pe același model de „nimeni nu știe nimic”.

Campineanul întreabă: „Dacă asta e la Romană, ce o mai fi… în spatele blocului?”

Noi, cei de la Campineanul.ro, privim această întâmplare cu amestec de uluire și deja-vu. Dacă în centrul Bucureștiului se poate fura liniștit o clădire întreagă, fără chirie, fără rușine, fără verificare, ce se întâmplă oare cu clădirile statului prin județele mici, în foste sedii de CAP, în construcții abandonate sau prin subsoluri de instituții publice?

Poate ar fi momentul ca administrațiile locale să-și facă un audit sincer al spațiilor pe care le gestionează. Să vadă dacă mai sunt „chirii fantomă” sau „incubatoare private pe banii publici”.

O oglindă amară

Această poveste nu e doar despre o clădire. Este despre o țară întreagă, în care statul își uită proprietățile, nu cere nimic pentru ele, dar cere totul de la cetățeni.

Este despre o generație de administratori tăcuți, de rețele pasate din mână în mână și despre un sistem care, din când în când, e scuturat de câte un ministru care se miră sincer.

În loc de concluzie

În România, nu trebuie să-ți construiești o afacere, trebuie doar să știi pe cineva care are cheia. Dacă prinzi o clădire „uitată” de stat, cu puțină imaginație și multă complicitate, ai toate șansele să închiriezi 54 de birouri fără să plătești nimic.

Și până una alta, statul nostru rămâne acel personaj generos care plătește nota pentru toți, dar nu e invitat la masă.

M.A. Dumbravă