Împreună pentru David - acțiune comună de donare de sânge a polițiștilor, pompierilor și jandarmilor prahoveni

Actualitate (Categoria articolului)

Așa cum în misiunile lor polițiștii, jandarmii și pompierii prahoveni sunt pregătiți să facă față provocărilor de zi cu zi, așa au decis ca azi, 15 iulie a.c., să-și facă serviciul împreună, pentru a da o șansă la viață lui David.

În urma unui accident nefericit, petrecut la data de 9 iulie a.c., acest copil de numai 14 ani din Ploiești s-a electrocutat în apropierea unei căi ferate, iar acum este în stare gravă la un spital din București și are nevoie urgentă de sânge.

Polițiștii, jandarmii și pompierii prahoveni au participat astăzi într-un număr mare la o acțiune comună de donare de sânge și vor continua să meargă și în cursul săptămânii viitoare la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești.

Băiatul are o grupă de sânge mai rară: B3 RH negativ, dar, în baza unei cereri a medicului curant, se poate dona orice grupă, iar David va primi ce are nevoie. Aceasta este singura modalitate prin care David poate să trăiască.

Prin acest gest, polițiștii, pompierii și jandarmii îi îndemnă pe toți prahoveni să participe la această acțiune, să fie solidari și generoși!