Unirea pas cu pas. Între prudență strategică și speranță legitimă

Tema unirii dintre România și Republica Moldova revine constant în spațiul public. Uneori în registru emoțional, alteori în cheie politică. Dincolo de titluri și declarații, există însă un proces mai profund și mai așezat: o apropiere reală, construită prin decizii concrete, prin proiecte comune și printr-o direcție strategică limpede.

Nu există, astăzi, un act formal de unire pregătit sau anunțat oficial. Există însă un lucru la fel de important: o convergență accelerată între cele două state. În politică externă, în economie, în energie, în infrastructură, în educație. Toate acestea nu sunt gesturi simbolice, ci pași măsurați, care schimbă viața oamenilor.

Contextul politic obligă la luciditate. Republica Moldova rămâne într-o zonă geopolitică sensibilă. România are responsabilități clare ca stat membru al Uniunii Europene și NATO. Orice formulare publică trebuie cântărită atent. Într-un spațiu regional tensionat, cu propagandă activă și interese divergente, prudența nu este slăbiciune, ci maturitate.

O strategie serioasă de relații externe presupune:

– respect pentru voința democratică a cetățenilor din Republica Moldova
– evitarea presiunilor sau a discursurilor grăbite
– coordonare cu partenerii europeni
– stabilitate, nu spectaculos

Și totuși, tocmai în această construcție calmă se află motivul unei bucurii naționale discrete. Faptul că România sprijină constant parcursul european al Chișinăului, că interconectările energetice reduc dependențe riscante, că podurile peste Prut nu mai sunt doar promisiuni, că investițiile și schimburile cresc – toate acestea arată că apropierea nu este teorie, ci realitate.

Pentru România, înseamnă un spațiu de stabilitate mai larg la est.

Pentru Republica Moldova, înseamnă sprijin, siguranță și șansa unei integrări europene accelerate.
Pentru Europa, înseamnă consolidarea unei regiuni prin cooperare, nu prin conflict.

Există și rezerve. Nu există încă un consens majoritar pentru unire formală în Republica Moldova. În România, ideea este puternică afectiv, dar gestionată instituțional cu prudență. Iar realitățile juridice și geopolitice sunt complexe. Toate acestea trebuie respectate.

Dar patriotismul autentic nu înseamnă strigăt. Înseamnă răbdare și construcție. Înseamnă încredere că ceea ce este firesc și solid se poate împlini în timp.

Unirea, dacă va veni într-o zi ca act juridic, nu va fi o surpriză. Va fi rezultatul unui drum parcurs deja. Un drum în care oamenii circulă liber, în care economiile se interconectează, în care instituțiile colaborează, în care valorile sunt comune.

Speranța există. Dorința există. Legătura există.

Iar faptul că apropierea se întâmplă deja, pas cu pas, poate fi privit nu ca o promisiune hazardată, ci ca o construcție care capătă formă. Cu luciditate, cu strategie și cu credința că lucrurile făcute temeinic au șanse să dureze.