25' cu Tania Arion

25' (Categoria articolului)

Continuăm seria emisiunilor 25 dedicate copiilor talentați din municipiul nostru cu o tânără poetă ce recent și-a confirmat talentul de a scrie versuri, câștigând un concurs de poezie. La doar 14 ani, versurile sale au impresionat juriul datorită maturității cu care a abordat un subiect de mare interes pentru zilele noastre: pacea.

Tania Arion a petrecut o mare parte din copilărie Comarnic, însă recent a fost nevoită să se mute la Câmpina împreună cu familia sa.

S-a adaptat mai greu la viața din orașul nostru, învățând mai întâi la Școala Centrală, apoi la Școala Alexandru Ioan Cuza, unde a găsit un colectiv mult mai primitor și profesori care au îndrumat-o să își evidențieze talentul pentru poezie. Pe lângă așternutul versurilor pe hârtie, Tania mai are și alte pasiuni, studiază chitara și participă la cursuri de actorie în cadrul Casei de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina.

Chiar dacă s-a născut la Comarnic, acum iubește orașul Câmpina pe care îl consideră un loc curat și liniștit.

Tania își imaginează viitorul tot în Câmpina, dorind să își continue studiile la unul din profilele umane ale Colegiului Național Nicolae Grigorescu, unde să poată descoperi și mai multe din tainele literaturii.

 

Suntem bine? 

 

Uită-te în ochii soarelui, și spune-mi 

Este fericit? 

Este fericit să ne-ncălzească ura 

furia, invidia? 

 

Uită-te în reflexia lunii, și spune-mi 

Este mulțumită? 

Este mulțumită ca magia să-i fie văzută văzută prin durere 

lacrimi, iluzii false? 

 

Uită-te în jos la pământ, și spune-mi 

Este mândru? 

Este mândru să ne poarte luptele 

armele, morțile? 

 

Și acum uită-te la tine, și spune-mi 

Ești bine? 

Ești bine când realizezi cine ești 

ce faci, ce dorești? 

 

Tania Arion