Grupele mici de la HM Junior au fost în cantonament la mare.

Sport (Categoria articolului)

Timp de aproape o săptămână 40 de copii, legitimați la clubul HM Junior Câmpina, au fost în cantonament în stațiunea Eforie Sud. Astfel, cei mai mici fotbaliști au făcut cunoștință cu maturitatea sportivă pentru prima dată. Mulți dintre ei au fost nevoiți să se descurce fără ajutorul părinților la mare depărtare de casă și să respecte un program riguros de antrenament.

Nici pentru antrenori sau delegați ai clubului deplasarea nu a reprezentat vreo vacanță, aceștia fiind nevoiți să se asigure că cei 40 de copii sunt în mereu siguranță și că respectă programul în totalitate.

La Hotel Crișana din Eforie, de 16 de ani HM Junior Câmpina își desfăoară toate cantonamentele de vară. Chiar dacă este departe de a fi o stațiune cu standarde ridicate, Eforie Sud are multe avantaje pentru un cantonament sportiv. De la prețurile reduse, astfel încât orice copil să poată veni în cantonament, până la o plajă cu un nisip destul de fin într-o zonă în care marea nu este adâncă, astfel copiii să se poată bucura de momentele de "bălăceală" în siguranță.

Revenind la cantonament, copii au avut un program bine stabilit. Aceștia au efectuat câte 3 antrenamente pe zi, atât pe terenul de fotbal al Clubului Sportiv Eforie, cât și antrenamente specifice, direct pe plajă.

 

Cum arată o zi din cantonamentul celor de la HM?

După cum am zis, este departe de a fi o vacanță pentru cei mici. Aceștia au fost nevoiți să se trezească de dimineață, să se prezinte la recepția hotelului, unde era punctul de întâlnire al echipei, să ia micul dejun, apoi pregătirea de primul antrenament, desfășurat pe plajă. După "înviorarea" de dimineață, copii se bucurau de câteva ore de odihnă, după care urma cel mai greu antrenament, cel de pe terenul de fotbal al Clubului Sportiv Eforie. La acest antrenament copii trebuiau să îndure razele soarelui și temperaturile caniculare. Desigur aceste antrenamente sunt conduse cu mare atenție de către antrenori, astfel încât să nu apară suprasolicitarea fizică, insolația sau alte probleme nedorite. După aproximativ două ore, echipa se întoarce la pas spre hotel, unde la ora 13:30 serveau prânzul. Câteva ore de odihnă, și în jurul orei 16:30 se efectuează un nou antrenament pe plajă. Se urmează tiparul prezentat mai sus cu puțină odihnă, apoi servirea cinei la ora 19:00. Pentru cei mici seara se termină cu o plimbare pe faleza stațiunii, unde se pot distra la "mașinuțe" sau pot servi o înghețată, sau alte bunătăți specifice sezonului estival. După plimbarea de seară, antrenorii verifică starea de sănătate a fiecărui copil și se dă "stingerea". De menționat că nu vrei să fi prins pe hol după ora de culcare, pentru că te așteaptă multe genoflexiuni și flotări.

Ar fi multe de povestit din cantonament, dar ar însemna să umplem pagini întregi. Important este de scos în evidență faptul că cei 40 de copii din Câmpina cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani au avut primul contact cu viața sportivă și rigorile acesteia. Mulți dintre ei au stat pentru prima dată în viață, departe de casă, departe de părinți, învățând să se descurce pe cont propriu și să lucreze în echipă. Pe lângă toate sarcinile noi apărute pe timpul cantonamentului, aceștia au avut timp să se simtă și bine, intratul în apă, fotbalul pe plajă, partidele de biliard de la recepția hotelului și plimbarea pe faleză fiind atracțiile principale.

La sfârșitul lunii August, urmează și cantonamentul echipei de U19, stagiune de pregătire pe care fotbaliștii deja ajunși la maturitate o tratează cu multă seriozitate, mai ales că atunci se efectuează o pregătire fizică amplă pentru noul sezon al Campionatului Județean.

 

Felix Precup