Dosar penal pentru un câmpinean care a condus sub influența alcoolului pe străzile din municipiu

Actualitate (Categoria articolului)

Conform unui comunicat emis de IJP Prahova, noaptea trecuta, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului au oprit, pentru control pe Bulevardul Carol I, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiu. 

Întrucât la înmânarea documentelor bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.